Ceașca de sănătate: Remedii excelente ne ajută să combatem bolile și situațiile stresante

Ultima actualizare:

    Coada Calului tratează 130 de boli
Coada Calului tratează 130 de boli

Când trebuie să facem faţă unei perioade stresante, cu evenimente neprevăzute, cu schimbări bruște de temperatură, dar și cu eforturi fizice și intelectuale însoțite de griji financiare, orele de odihnă contribuie la menținerea echilibrului emoțional.

”În țara noastră există numeroase plante medicinale și remedii naturiste excelente, care ne ajută să depășim situațiile stresante, stările de neliniște  și să tratăm afecțiunile cronice cu care ne confruntăm și din cauza situațiilor stresante”, susține Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competențe în fitoterapie și nutriție în studiul ”Sănătate și vigoarea”. Iată câteva exemple.

Infuzia de chimen este renumită în procesul de concentrare

Seminţele de chimen sunt folosite în bucătărie ca şi condiment, în industria băuturilor pentru aromele sale şi în medicina naturistă. Ceaiul de chimen este un remediu dovedit pentru colicile gastrice, pentru bronşite, dar şi pentru stimularea  poftei de mâncare la copiii mofturoşi. Chimenul este „doctorul” care tratează problemele abdominale, „pentru că-i asigură liniştea” spun specialiştii europeni. În mod surprinzător, infuzia preparată din chimen a dovedit o eficiență  formidabilă în procesul  de concentrare! În această privinţă, specialiştii recomandă, ceaiul de chimen care nu are prea mulţi concurenţi. Unii terapeuţi spun că, alături de dieta bazată pe nuci, ceaiul din seminţe de chimen ne ajută să depășim momentele stresante, să rezolvăm prioritățile la timp și să fim posesorii unei „memorii de elefant”.

Lămâia ajută la revigorarea organismului

Lămâia este bogată în substanțe active cum ar fi calciul și potasiul în special. De aceea, lămâia este un leac extraordinar pentru numeroase afecțiuni  printre care: hipertensiunea arterială, obezitatea, migrenele, scorbutul, nevralgiile și hemoragiile. Puţine persoane ştiu însă că acest fruct este şi un tonic care contribuie la revigorarea organismului și la împrospătarea memoriei. Combinat cu miere, sucul de lămâie sporeşte capacitatea de asimilare a noilor informaţii. În acest caz, este foarte eficient un amestec de două linguri cu suc de lămâie şi o lingură de miere.

Sucul de mere, un tonic excelent pentru păstrarea memoriei 

Sucul de mere conţine o cantitate importantă de quercitină, un antioxidant remarcabil în lupta împotriva bolii Alzheimer. Acest tonic trebuie să fie inclus în dieta copiilor (pentru că dezvoltă capacităţile cognitive) şi în hrana vârstnicilor. De asemenea, mai ales în perioada examenelor, cura cu suc de mere este binevenită, deoarece studiile specialiștilor precizează că această băutură este un tonic excelent, deoarece  stimulează creierul să producă o cantitate mare de acetilcolină, un neurotransmiţător esenţial în procesul de îmbunătăţire şi de păstrare a memoriei. 

Coada–calului este ”doctorul tinereții noastre”

Coada-calului (Equisetum arvense), una dintre cele ”mai bătrâne” plante de pe pământ, este numită de cercetătorii  și botaniștii de renume din lume  ”doctorul tinereții noastre”. Planta se regăsește pe toată întinderea Europei şi a Statelor Unite. Prin secolul al XI-lea, o terapeută renumită a lumii creştine, Sfânta Hildegard, lăuda eficienţa plantei în tratamentul plăgilor şi ulceraţiilor. În timp, fitoterapeuții europeni  au descoperit alte efecte benefice ale plantei: aceasta are numeroase principii active, eficiente în  tratamentul hemoroizilor și afecţiunilor uterine. De asemenea, coada calului  este apreciată pentru efectul diuretic, astringent, hemostatic, antimicrobian, antiinflamator expectorant, bronhodilatator, remineralizant și pentru că reduce aciditatea gastrică.  

Planta este recomandată în tratamentul a cel puțin 130 de afecțiuni

Fitoterapeuţii din mai multe ţări apreciază că, datorită compoziţiei sale chimice, planta poate fi indicată atât intern, cât şi extern, în tratamentul a cel puţin 130 de afecţiuni. Printre substanţele active importante, conţinute în compoziţia sa,  se numără acidul salicilic 5-7 %, vitaminele B1 şi C, flavonoidele, bioxidul de siliciu, acizii (linoleic, oleic, stearic, malic, oxalic) şi sărurile de potasiu. În cazul bolnavilor cu retenţii urinare, se combină tinctura de Coada-calului, în proporţii egale, cu alte două tincturi: de Coada şoricelului şi  de brad. Din acest amestec se administrează câte o linguriţă de trei ori pe zi, în afecţiunile cronice şi de şase ori pe zi în fazele acute. Specialiştii contemporani recomandă folosirea infuziei de Coada- calului în tratarea afecţiunilor renale, cardiace, hepatice, reumatice, dar şi pentru eliminarea rapidă a toxinelor din organism.

Coada-calului încetinește procesul de îmbătrânire

Fitoterapeuţii europeni manifestă o mare încredere în siliciul conţinut de coada calului, pentru că acest mineral întinereşte şi redă mobilitatea articulaţiilor. Siliciul , ce se regăseşte din belşug în compoziţia plantei, este esenţial în stimularea colagenului, răspunzător de vigoarea ţesuturilor musculare şi de mobilitatea articulaţiilor. Maceratul obţinut din coada-calului ajută deoarece siliciul, supranumit de cercetători “paznicul tinereţii”, să fie asimilat cu uşurinţă de organism şi astfel să fie eficient  în tratamentul oricăror afecţiuni, susţin specialiştii.

Tratamentul cu Iarbă mare este recomandat în afecțiuni inflamatorii

Infuziile şi decoctul preparate din frunzele plantei sunt indicate în tratamentul diferitelor afecţiuni inflamatorii, deoarece în compoziţia lor se regăsesc vitamina C, un principiu amar şi săruri minerale. La ajutorul acestui remediu strămoşesc pot apela cu încredere bolnavii cu afecţiuni inflamatorii de plămâni, de stomac şi de cancer. Specialiştii din numeroase ţări din Europa Centrală şi de Sud, chiar şi din America, au studiat Iarba mare în centre moderne de cercetare şi au descoperit că planta are multe alte beneficii.  De aceea, planta a fost numită Iarba Miraculoasă. Dintre specialiști, primul care i-a descoperit calitățile terapeutice extraordinare  a fost chiar medicul Hipocrate care a trăit 104 ani ( 460-377 î.e.n.)

Rădăcinile plantei sunt bogate în substanțe active

Iarba-mare creşte mai ales în zonele de deal şi de munte şi poate fi recunoscută cu uşurinţă datorită frumoaselor flori galbene. Rădăcinile plantei sunt bogate în numeroase substanţe active. În compoziţia rădăcinilor sale se remarcă inulina, un compus polizaharidic, asemenea zahărului. Cu toate acestea, specialiştii au constatat că ceaiul preparat din rădăcini de Iarbă mare poate fi administrat fără grijă, deoarece nu ridică nivelul glicemiei şi combate colesterolul rău.

Reţetele săptămmânii - cum se prepară, cum se administrează

Ceaiul de chimen

Infuzia se prepară din două linguriţe de seminţe pisate la o cană de apă clocotită. După 15 minute de infuzare, ceaiul poate fi băut cu înghiţituri mici. Zilnic se administrează câte două- trei căni de infuzie. După o cură de 21 de zile, urmează o pauză de şapte zile, apoi, terapia se poate repeta

Preparate din Coada-Calului

Infuzia se prepară din 250 ml apă fiartă care se toarnă peste  o linguriţă de  Coada- calului uscată. Planta se infuzează trei  minute, apoi se strecoară. Se consumă câte două căni de infuzie pe zi.

  • Decoctul se prepară din două linguriţe de plantă mărunţită, care se fierb timp de 15 minute în 250 ml de apă, după care se strecoară. În convalescenţă, după boli infecţioase, cu tulburări de eliminare a apei, dar şi în afecţiuni renale sau vezicale (nisip sau pietre) se recomandă decoctul de Coada-calului în care se pun 10 picături de tinctură de urzică. Ceaiul se bea cu înghiţituri mici, în fiecare seară.
  • Tinctura poate fi preparată în casă în felul următor. În 100 ml alcool, se macerează 20 g plantă timp de 14 zile. După acest interval, licoarea obţinută se strecoară şi se păstrează în sticluţe închise la culoare. Zilnic, se îngurgitează câte o linguriţă, diluată în  ceaiul preferat, iar terapeutul este cel care precizează durata tratamentului.
  • Maceratul se prepară astfel: 200 g plantă proaspătă sau 250 g plantă uscată, care se mărunţeşte, se acoperă cu 200 ml alcool alimentar sau de secară, de 60 de grade. Ingredientele se lasă la macerat timp de zece zile. După aceea, leacul se strecoară şi se depozitează în sticluţe închise ermetic și se păstrează la întuneric. Un tratament cu acest remediu durează trei săptămâni; zilnic se administrează câte 50 ml de macerat diluat în 50 ml de apă plată sau apă de izvor. Studii recente experimentale demonstrează că oasele fracurate se sudează de două ori mai repede, în cazul persoanelor care se confruntă cu astfel de accidente şi care urmează o cură cu maceratul  din Coada-calului. Terapeuții din țara noastră consideră că perioada de  convalescenţă a acestor persoane accidentate  se scurtează datorită mineralelor prezente în compoziția plantei: siliciu, calciu şi magneziu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net