Încredibil! A început sezonul căpuşelor cu două luni mai devreme. Cum ne protejăm de aceste insecte

Ultima actualizare:

    Primăriile au început campania de stropire împotriva căpuşelorfoto: captura Facebook
Primăriile au început campania de stropire împotriva căpuşelorfoto: captura Facebook

Zilele cu soare și temperaturi ridicate sunt tot mai dese, iar parcurile sunt pline de oameni. În anii trecuţi, primele cazuri apăreau în luna mai. Însă anul acesta, sezonul căpușelor a început mult mai devreme. Deja camerele de gardă ale spitalelor s-au aglomerat cu pacienți mușcați de aceste insecte.

Zeci de oameni ajung la spital în fiecare an, după ce au fost mușcați de căpușe. Copiii sunt cei mai expuși pentru că ei aleargă sau se așează direct pe iarbă, se ascund prin tufișuri ori se cațără în copaci. Astfel, atunci când se întorc de la locul de joacă trebuie neapărat controlaţi.

” Au început deja să vină pacienți înțepați de căpușe. Avem una-două persoane, în fiecare zi. Sunt atât din București cât și din zonele limitrofe”, a declarat pentru Click! medicul Cătălin Apostolescu, purtătorul de cuvânt al Institutului Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș” din București.

Medicii recomandă să nu încercăm să extragem singuri căpușa în cazul în care am observat-o pe piele pentru că putem să facem mai mult rău.  Capuşa trebuie extrasă printr-o intervenţie chirurgicală cât mai urgentă.

” Nu strângeţi căpuşa care v-a muşcat între degete pentru a nu pompa din conţinutul său intestinal cu microbi în sângele dumneavoastră. Dacă aţi încercat să scoateţi insecta cu penseta şi capul ei s-a rupt şi a rămas în piele, prezentararea la medic şi extragerea chirurgicală este o urgenţă pentru a prevenirea infecţei şi a complicaţiilor. Consultaţi imediat un medic mai ales dacă apar modificări la nivelul muşcăturii sau apar simptomele variate ale asa-numitei ,,gripe de vară” însoţită de dureri musculare, transpiraţii sau nas înfundat”, a declarat pentru Click! Conf.univ.dr. Tudor Ciuhodaru , medic primar urgențe-Toxicologie de la Spitalul Clinic de Urgență ”Nicolae Oblu” din Iași.

Medicul Ciuhodaru a spus că şi la Iaşi au început să apară cazuri de muşcături de căpuşe. Iar în urmă cu doi ani, un pacient s-a prezentat la camera de gardă cu aproximativ 20 de muşcături de la astfel de insecte.

Cum ne putem apăra de căpuşe

Cu toate că aceste insecte apar aproape peste tot, în jurul nostru, ne putem, totuşi, feri de ele.

Trebuie să evităm, pe cât posibil,  zonele în care riscul de a fi muşcati de căpuşe este mare.

„Lumea ar trebui să nu se mai aşeze direct pe iarbă atunci când merge la picnic ci să folosească o pătură pe care să o scuture înainte să o pună din nou în bagaj. De asemenea, ar trebui să fim foarte atenţi la animalele de companie. Trebuie să le facem deparazitarea externă conform  recomandărilor medicilor veterinari, să le punem zgardă anti-insecte şi să îi verificăm înainte să îi aducem în casă”, a mai spus medicul Cătălin Apostolescu de la Institutul „Matei Balş”.

Totodată, trebuie să mai ţinem cont că în zonele de risc este indicat să purtăm  haine deschise la culoare, cu pantaloni lungi introduşi în şosete cu textură mai deasă. Şi încălţămintea trebuie să fie deschisă la culoare, fără orificii sau decupaje.

Cum ştim că am fost infectaţi cu boala Lyme

„Simptomatologia bolii Lyme este polimorfă şi realizeaza tablourile clinice a peste 200 de afecţiuni. Nu degeaba este supranumită boala cu 1000 de feţe. Mai puțin de 30% de bolnavii de Lyme după mușcătura de căpușă își mai amintesc de această mușcătură datorită dimensiunilor mici și secreției anestezice. Însă pacientii trebuie să încerce să îşi amintească data la care a fost extrasă căpuşa şi să urmărească apariţia oricăror simptome ,,curioase" atât la nivel muşcăturii cât şi generale precum cele pseudogripale: febră, dureri de cap, dureri în gât, ganglioni inflamaţi, oboseală marcată și dureri muscularea, a mai spus medicul Tudor Ciuhodaru de la Spitalul Nicolae Oblu Iaşi.

Autorităţile au început „vânătoarea de căpuşe”

Administraţiile locale au început deja campanii de stropire a spaţiilor verzi cu soluţii împotriva căpușelor, puricilor, viermilor și a altor paraziți. Primăria comunei Mogoşoaia din Judeţul Ilfov a transmis deja pe Facebook faptul că angajaţii s-au apucat de treabă.

„ Am acționat cu prioritate în parcul Mogoșoaia, pentru că aici este locul în care ne strângem cel mai des și trebuie să fim protejați atât noi, cat și animăluțele noastre de companie. Vom face astfel de acțiuni pe raza întregii comune”, transmite instituţia.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image 2010 02 9 6894183 56 printre nameti 1200x720 jpg
1 remediu sforait jpg jpeg
cea mai scunda femeie cea mai inalta femeie guinness world records jpg
prison puzzle jpg
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net