Lipitorile tratează durerile de spate

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

De ce ne-am lăsa în seama unor vietăţi care se lipesc de noi şi ne sug sângele? Simplu, pentru că ne fac bine! Dr. Nina Păvălucă ne spune ce afecţiuni se pot trata cu ajutorul terapiei cu lipitori şi de ce acest tratament este atât de puţin popular la noi.

Lipitorile nu sunt nici arătoase, nici prea prietenoase. Mai mult, pe seama lor circulă tot felul de legende, cum că, odată ce se prind de tine, îţi sug tot sângele ori îţi transmit boli grave, precum hepatita. Nimic mai departe de adevăr!

„Când se hrănesc, lipitorile «injectează» în sânge o substanţă numită hirudină, care are efect anticoagulant. De aceea, un asemenea tratament ar fi foarte util în camera de gardă, pentru că are efecte benefice în primele ore după un infarct miocardic", ne spune dr. Nina Păvălucă, specialist medicină internă, cu o experienţă de 15 de ani în medicina alternativă.

„Cea mai mare satisfacţie o trăiesc atunci când un pacient care a venit la mine la cabinet sprijinit de alte două persoane, cu dureri insuportabile de spate, de exemplu, pleacă pe picioarele lui după tratament", ne mărturiseşte specialistul.

Medicul are însă şi un mare of. „Majoritatea pacienţilor umblă însă după fantome, caută tratamente-minune, dar nu sunt dispuşi să facă prea multe eforturi pentru a-şi întreţine sănătatea. 10% te vindecă doctorul, 90% te vindeci singur", a adăugat specialistul.

Într-o tăviţă albă, plină cu apă, câteva lipitori aşteaptă următorul pacient.

„Le cumpărăm de la o crescătorie din Focşani. Trăiesc în apă. Le folosim o singură dată, pe un singur pacient", ne lămureşte dr. Păvălucă. Afecţiunile care răspund foarte bine la tratamentul cu lipitori sunt hernia de disc, hipoacuzia, hipertensiunea, hepatita C (se pun lipitori în zona ficatului), insuficienţa circulatorie, edemele, senzaţia de picioare grele sau chiar varicele.

Dar în cazurile grave de varice, specialistul recomandă operaţia. „Nu există un război între medicina alopată şi medicina alternativă. Nu e vorba aici de nici o vrăjitorie. Au fost multe cazuri în care mi-am trimis pacienţii la chirurgie, pentru că tratamentele pe care le puteam oferi eu nu le-ar fi rezolvat problemele foarte grave", explică specialistul.

O şedinţă de tratament durează 10-15 minute

Se recomandă o şedinţă pe săptămână şi se folosesc 3-5 lipitori la o şedinţă. Dacă pacientul trece cu bine de testul de alergie, lipitorile sunt lăsate să se hrănească timp de 10-15 minute, apoi sunt desprinse cu alcool sau cu o soluţie din apă şi sare.

simeon stalpnicul png

În cazurile de varice, sunt lăsate să acţioneze până când cad singure. Locul este apoi pansat, iar pansamentul trebuie ţinut timp de 24 de ore. Tratamentul nu este dureros, însă este posibilă apariţia unei uşoare iritaţii în jurul înţepăturii, ca efect secundar al hirudinei. Preţul tratamentului se stabileşte în funcţie de numărul de lipitori folosite, iar pentru aplicarea unei lipitori se plătesc 10 lei.

«Pacienţii trebuie să-şi schimbe stilul de viaţă» Dr. Nina Păvălucă, specialist Medicină Internă

Specialiştii în medicina alternativă recomandă, de cele mai multe ori, un tratament complex. „În majoritatea cazurilor, nu este vorba numai despre terapia cu lipitori. Le recomand pacienţilor, pentru vindecarea unei afecţiuni, şedinţe de reflexoterapie ori tratamente homeopate.

simeon stalpnicul png

De asemenea, este foarte important ca pacienţii să colaboreze, să fie dispuşi să-şi schimbe stilul de viaţă, pentru că, în caz contrar, simptomele pot reveni, iar terapia este inutilă", ne-a spus dr. Păvălucă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net