Mazărea, bună la sănătatea oaselor

Ultima actualizare:

    Mănâncă cu încredere mazarefoto: 123RF
Mănâncă cu încredere mazarefoto: 123RF

O alternativă sănătoasă şi delicioasă pentru înlocuirea cărnii o reprezintă şi leguminoasele, surse importante de vitamine, proteine, minerale şi fibre, atât de necesare pentru funcţionarea organismului. Iată patru dintre acestea!

  • Mazărea este bogată în proteine, minerale, vitamine şi fibre esenţiale pentru organism. Este o sursă excelentă de vitamina K, care activează calciul din organism, fiind astfel mai rapid asimilat de oase. De asemenea, conţine şi acid folic şi vitamina B6 în cantităţi importante, substanţe care ajută la combaterea osteoporozei şi arterosclerozei. Mazărea este o sursă  bună şi de vitamina C, principalul antioxidant al organismului, pe care îl protejează de virusuri, boli şi chiar cancer. 
  • Fasolea boabe este o legumă, dar conţine proteine valoroase, asociate cu cele din carne. Acest lucru face din ea o alternativă la carne pentru vegetarieni sau pentru cei care vor să limiteze aportul de produse de origine animală. Fasolea este un aliment sănătos şi pentru inimă, pentru că nu conţine colesterol sau grăsimi saturate şi are o cantitate limitată de grăsimi. Totodată, ea conţine chiar cea mai mare cantitate de fibre (solubile şi insolubile) dintre toate legumele, fibre care menţine sănătatea tractului digestiv şi pot reduce unele tipuri de cancer. 
  • Năutul conţine proteine, aminoacizi vegetali, zaharuri cu absorbţie lentă, fibre, vitamine (E, complexul B şi C), minerale (magneziu, mangan, calciu, potasiu, fier, zinc) şi carbohidraţi, nutrienţi care stimulează buna funcţionare a nervilor, a muşchilor, enzimelor şi hormonilor. O dietă bazată pe năut are efecte antioxidante şi antistres, normalizează tranzitul intestinal, protejează organismul împotriva bolilor de inimă, de insomnii şi de diferite forme de cancer. 
  • Lintea este una dintre leguminoasele cel mai uşor de digerat, în amestec cu orez şi legume devine un meniu bogat în proteine şi sărac în grăsimi, cu un conţinut excepţional de fibre alimentare. Este o sursă importantă de antioxidanţi, dar şi de minerale (fosfor, fier, zinc şi magneziu). Fosforul menţine sănătatea oaselor şi a dinţilor, fierul este esenţial pentru transportul oxigenului în organism şi pentru formarea globulelor roşii în sânge, zincul accelerează cicatrizarea rănilor, iar magneziul întăreşte sistemul imunitar.

Iată cum pregăteşti lintea!

Înainte de a se pune la fiert, lintea trebuie aleasă şi spălată. Se lasă la înmuiat timp de 8 ore, într-o cantitate de apă de 3 ori mai mare decât cea de linte. Boabele care plutesc se îndepărtează. Apa în care a stat lintea la înmuiat se aruncă, apoi ea este pusă la fiert în apă curată. Consumată în salată, în amestec cu legume bogate în vitamina C, precum roşii, ardei sau broccoli, lintea îşi sporeşte proprietăţile nutritive, iar fierul pe care îl conţine este absorbit mult mai uşor. Şi supa se prepară uşor: lintea se fierbe împreună cu legumele preferate, ca pentru orice supă, iar spre final, pentru un plus de gust, se poate adăuga puţin chimen sau coriandru.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
stat bloc romania jpg
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
vant puternic distrugeri jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image 2010 02 9 6894183 56 printre nameti 1200x720 jpg
1 remediu sforait jpg jpeg
cea mai scunda femeie cea mai inalta femeie guinness world records jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net