Medicamente care dau dependenţă

Ultima actualizare:

    Picăturile nazale dau dependenţă şi pot modifica echilibrul căilor respiratorii
Picăturile nazale dau dependenţă şi pot modifica echilibrul căilor respiratorii

Ştiai că anumite medicamente pentru care nu avem nevoie de reţetă, dar şi unele indicate de medic pot da dependenţă? E bine să ştii care sunt acestea pentru a putea lua măsurile necesare din timp. Află mai multe din „Click! pentru femei”!

Dependenţa de medicamente este una de natură psihică, iar ea se manifestă prin nevoia accentuată de a obţine efectul ce apare după administrarea pastilei. În acest caz, persoana pierde treptat controlul şi ajunge să ia medicaţia indiferent de consecinţe, totul pentru a ameliora simptomele deranjante. Unele medicamente pot duce în timp la apariţia  fenomenului de toleranţă, fapt ce face ca organismul să se obişnuiască cu substanţa respectivă şi să fie necesară chiar creşterea dozajului. 

Picăturile pentru nas

Una dintre soluţiile la care apelăm ori de câte ori avem nasul înfundat (situaţie cunoscută în termeni medicali sub numele de congestie nazală) sunt picăturile. Se administrează uşor, iar efectele apar imediat. Dar ştii că folosirea frecventă a acestora poate duce la dependenţă? Mai exact, ele pot să conţină substanţe (efedrină, oxymetalozin sau clorhidrat de xilometazolină) care ajută la desfundarea nasului pentru câteva ore. În timp, picăturile dau dependenţă, ba, mai mult, ele modifică echilibrul de la nivelul căilor respiratorii.   


    Mai citește în ”Click! pentru femei”: Cocktailuri care te ajută să slăbești
Mai citește în ”Click! pentru femei”: Cocktailuri care te ajută să slăbești

Pastilele pentru durere

Lista medicamentelor care pot da adicţie este completată şi de cele care au ca principal efect calmarea durerii (de cap, musculară, abdominală). Iar riscul de apariţie a dependenţei este cu atât mai ridicat cu cât multe dintre acestea se eliberează fără prescripţie medicală. Ele conţin substanţe precum codeina sau tramadolul, iar administrarea repetată sau în doză mai mare sunt factorii care favorizează dependenţa.   

Antidepresivele

Ştiai că nu atât medicamentele indicate pentru stările de depresie, de anxietate sau pentru insomnie pot da în timp dependenţă, cât administrarea lor pe termen lung şi în doză mare? Acestea sunt cunoscute sub numele de benzodiazepine şi fac parte din categoria pastilelor pshihotrope, ele numărându-se printre cele mai prescrise medicamente la scară largă, arată rezultatele studiilor recente. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net