Mierea zaharisită, cea mai sănătoasă
Atunci când cumpără un borcan de miere, majoritatea necunoscătorilor o ocolesc pe cea zaharisită, părându-li-se „învechită”, „plină de zahăr” sau, în cel mai bun caz, „greu de consumat”. Se lasă, în schimb, seduşi de mierea aceea cremoasă, aurie, care curge ca în reclame. Mare greşeală, spun specialiştii! Fac, de fapt, alegerea nepotrivită.
De ce se cristalizează mierea
Zaharisirea sau cristalizarea este un fenomen natural prin care mierea trece din stare lichidă într-o stare semisolidă. Se întâmplă datorită compoziţiei sale, formată: din 70% fructoză şi glucoză. Balanţa dintre fructoză şi glucoză variază în funcţie de tipul de miere, fructoza fiind în general între 30 şi 44%, iar glucoza între 25 şi 40%, aflăm de pe stupulvesel.ro. În funcţie de acestea, mierea se cristalizează mai repede sau mai încet. Practic, cu cât mierea conţine mai multă glucoză, cu atât se zahariseşte mai repede. Unele tipuri se cristalizează uniform (mierea de rapiţă), altele doar parţial, caz în care se vor forma două straturi.
În cât timp se zahariseşte
Tot sursa polenului influenţează timpul de zaharisire. Unele tipuri se cristalizează în doar câteva săptămâni de la extragere (cea de floarea soarelui, de rapiţă), altele rămân lichide mai multe luni (mierea de salcâm). Viteza de cristalizare mai depinde şi de prezenţa unor catalizatori, precum bucăţele de ceară, grăunţe de polen sau propolis. Pentru a obţine mierea curată şi lichidă, unii vânzători o încălzesc şi o filtrează, însă astfel mierea îşi pierde din proprietăţi.
Cum arată mierea «contrafăcută»
În comerţ se găseşte miere care rezistă cu lunile fără să se zaharisească. Ea este făcută tot de albine, însă nu în mod natural, explică Mirel Sandu, apicultor. Adică micile zburătoare nu au fost duse în câmpul de flori să culeagă nectar, ci au fost ţinute într-un singur loc şi hrănite cu sirop de zahăr. Produsul rezultat va fi, în acest caz, unul fără valoare nutriţională.
Mituri de care trebuie să uiţi
Mierea zaharisită nu conţine zahăr. Dimpotrivă, e un indicator al calităţii.După cristalizare, mierea îşi păstrează toate proprietăţile avute în stare lichidă.
Diferenţa dintre tipurile de miere
- Mierea de salcâm este cea mai renumită, la noi. Are o aromă plăcută, mai puţin pregnantă, care nu alterează gustul celorlalte alimente în care e pusă. E un bun laxativ deoarece conţine foarte multă fructoză, e antifebrilă, iar aplicată extern, vindecă răni şi arsuri. E recomandată copiilor, femeilor însărcinate şi persoanelor aflate în convalescenţă.
- Mierea polifloră este foarte valoroasă pentru că păstrează proprietăţile tuturor florilor din care a fost obţinută. Poate conţine principii amare pentru afecţiuni hepato-biliare sau diuretice.
- Mierea de tei. Aşa cum ceaiul de tei e calmant, sedativ şi se bea seara pentru că aduce somnul, şi mierea de tei păstrează aceleaşi proprietăţi liniştitoare. E recomandată în afecţiuni ale sistemului nervos, dar şi respiratorii, conţine şi ea multe vitamine şi aminoacizi, fiind utilizată în răceli, bronşite, laringite.
- Mierea de mană, singura care nu e făcută din nectarul florilor, are două surse de provenienţă: una vegetală (din răşini secretate de conifere, la munte) şi una animală (din excrementele unor insecte mici, verzui, care acoperă frunze şi crenguţe de plante), mai spune apicultorul Mirel Sandu. Este mult mai bogată în săruri minerale decât mierea de flori.
- Mierea de rapiţă e şi ea ideală în afecţiuni respiratorii, în plus, e tartinabilă şi foarte bună la gust. Poate fi folosită ca adjuvant în tratarea osteoporozei.
- Mierea de cimbru, de lavandă sau de pin e bună în răceli, ajutând la recuperarea vocii afectate de laringite, faringite.
- Mierea de coriandru are o aromă deosebită şi e utilă pentru tratarea ulcerului sau a gastritei hiperacide. În acelaşi timp, protejează ficatul şi uşurează digestia.
