Oţetul te scapă rapid de răceală

Ultima actualizare:

Ajută nasul înfundat

O cană cu oţet se diluează în două căni cu apă, amestec în care înmoi o bucată de pânză. O storci şi îţi masezi cu ea braţele, picioarele şi trunchiul, apoi stai învelită, pentru a elimina răceala prin transpiraţie. Dacă ai febră mare, repetă procedeul din 15 în 15 minute. În cazul în care ai nasul înfundat, încălzeşte o cană cu oţet şi inhalează aburul sau pune pe piept o compresă înmuiată în oţet diluat în apă fierbinte, după care acoperă zona cu o folie de plastic.

Eficient în caz de întinderi musculare

Dacă te dor muşchii, masează zonele afectate cu oţet. Pentru un efect vizibil, amestecă 4 linguri de oţet cu 50 de picături de ulei volatil de mentă şi masează pielea cu acest amestec. În cazul în care ai făcut o întindere musculară, amestecă 100 de grame de argilă lichidă cu 4 linguri cu oţet. Compoziţia se aplică pe locul afectat, o dată pe zi, remediul fiind recomandat şi pentru întărirea ligamentelor.

Cicatrizează rănile

În cazul în care te-ai lovit şi locul s-a învineţit, pune pe zona afectată o compresă înmuiată în oţet cald, masând uşor pielea cu mişcări circulare. Astfel, circulaţia sângelui este stimulată în locul respectiv, iar vindecarea accelerată. Totodată, compresele cu oţet ajută la reducerea inflamaţiei şi la dezinfectarea rănii.

Reglează ciclul

Poţi lua câte o lingură de oţet cu puţină miere amestecate într-un pahar cu apă şi în cazul în care ai hemoragie pe perioada ciclului menstrual. Totuşi, se recomandă consultul unui medic specialist, mai ales în cazul în care suferi de alte afecţiuni cronice.

Tonic pentru imunitate

Oţetul conţine vitamina C şi bioflavonoide (antioxidanţi puternici), substanţe care ajută la întărirea sistemului imunitar şi la distrugerea bacteriilor şi a virusurilor virale. Consumat în salate, oţetul reduce riscul de formare a cheagurilor de sânge, graţie bioflavonoidelor care întăresc pereţii capilari şi fluidifică sângele. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
ingredientele secrete pe care le adauga gospodinele la varza murata jpg
1 mancare de craciun jpg jpeg
border collie 4913691 1280 jpg
image png
people 9119117 1280 jpg
image png
lumanare craciun pexels1 jpeg
Handa  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net