Simptomele «misterioase» ale cancerului ovarian

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Cancerul ovarian e a cincea formă de cancer ca frecvenţă la femei. Afectează, în general, pacientele cu vârsta între 50 şi 65 de ani, aflate la menopauză sau premenopauză, iar simptomele sunt silenţioase, ascunse.

O tânără are, la pubertate, circa 300 de ovocite şi în fiecare lună, ovarele eliberează, alternativ, câte unul. Acesta ajunge în uter şi, dacă e fertilizat, apare sarcina, dacă nu, e eliminat la menstruaţie, ne explică medicul ginecolog Khaled Hilmi. „Din păcate, celulele sănătoase din ovare suferă mutaţii genetice şi apar tumori. Nu ştim exact care este cauza directă a cancerului ovarian şi nici cauza multor alte tipuri de cancer, însă cunoaştem câţiva factori care pot creşte sau scădea riscul apariţiei lor”, spune specialistul.


    Khaled Hilmi, medic ginecolog
Khaled Hilmi, medic ginecolog

Ce îl declanşează

Riscul de cancer ovarian creşte odată cu vârsta şi cu greutatea. Spre exemplu, mai mult de jumătate dintre paciente au peste 65 de ani. „Explicaţia e aceea că, ovulând mai des, riscul de a dezvolta cancer creşte. Predispuse sunt, de asemenea, femeile care nu au avut copii sau nu au alăptat normal, cărora menstruaţia le-a debutat la o vârstă fragedă. Riscul scade în cazul administrării de anticoncepţionale”, ne mai dezvăluie Khaled Hilmi.

Gena are şi ea un cuvânt de spus. 15-20% dintre femeile bolnave de cancer au avut în familie persoane cu asemenea probleme. În aceste condiţii, medicul vă sfătuieşte ca, dacă ştiţi să aveţi un istoric de cancer (de sân, ovarian, de endometriu) în familie, să vă faceţi din timp analize şi investigaţii. “Cel mai cunoscut caz e al Angelinei Jolie, care şi-a pierdut mama şi mătuşa din cauza cancerului. A făcut o analiză simplă şi a descoperit că are risc de 80% de a dezvolta cancer de sân şi 50% risc de cancer ovarian”, povesteşte ginecologul de origine egipteană, stabilit la Bucureşti.

Simptome

Sunt destul de „misterioase” şi prea puţin specifice. Printre acestea, amintim: probleme digestive (dureri abdominale, balonare, indigestie continuă, senzaţie de saţietate care se instalează rapid, diaree, vărsături, modificări ale tranzitului intestinal), oboseală, pierdere în greutate, nevoia de a urina des etc. Dacă ai aceste simptome, dar nu numai, fă-ţi un set uzual de analize. Acestea includ: ecografie transvaginală, radiografie toracică, tomografie în zona pelvină, dar şi analize de sânge. Tratamentul constă fie în operaţie, fie în chimioterapie. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net