Ce iau românii cel mai des din camerele de hotel. Problemele de care se lovesc proprietarii unităților de cazare din România

Ce iau românii cel mai des din camerele de hotel. Problemele de care se lovesc proprietarii unităților de cazare din România

Un sondaj realizat în rândul proprietarilor de unități de cazare din România arată care sunt cele mai frecvente situații cu care se confruntă hotelierii în sezonul estival. De la nerespectarea orelor de check-in și check-out până la obiecte care dispar din camere după plecarea turiștilor, răspunsurile participanților conturează provocările întâlnite în activitatea de zi cu zi.

Hotel / Foto: Shutterstock
Hotel / Foto: Shutterstock

Potrivit datelor citate de Libertatea, orele de check-in și check-out reprezintă regula încălcată cel mai des de turiști. Peste o treime dintre hotelieri spun că oaspeții încearcă frecvent să ajungă mai devreme sau să plece mai târziu decât programul stabilit.

Pe lista celor mai des întâlnite abateri se află și fumatul în spații unde acest lucru este interzis, dar și deranjarea liniștii celorlalți turiști.

Hotelierii spun că mulți turiști nu declară numărul real de persoane cazate

Sondajul arată că doar 27,8% dintre proprietarii de unități de cazare afirmă că nu au întâlnit niciodată situații în care numărul persoanelor cazate să fie diferit față de cel trecut în rezervare.

În cele mai multe cazuri este vorba despre un copil nedeclarat, situație raportată de 38,9% dintre hotelieri. Alți 15,6% spun că au întâlnit rezervări în care au fost aduși doi sau mai mulți copii în plus, iar 13,3% au descoperit că în cameră era cazat și un adult care nu figura în rezervare.

Proprietarii au relatat și unele dintre cele mai neobișnuite solicitări primite din partea turiștilor. Printre acestea se numără cereri de check-in la ora 7 dimineața, solicitarea ca ziua de cazare să fie calculată ca un interval de 24 de ore din momentul sosirii sau încercarea de a caza 16 persoane într-o unitate destinată pentru doar patru oaspeți.

Alți turiști au cerut prelungirea gratuită a sejurului, au încercat să introducă în camere persoane care nu figurau în rezervare sau au solicitat hotelierilor să intervină în conflicte cu persoane fără legătură cu unitatea de cazare.

Mâncarea adusă din exterior și obiectele dispărute din camere, printre cele mai frecvente probleme

Conform sondajului, aproape jumătate dintre hotelieri spun că turiștii aduc foarte des mâncare și băuturi din exterior în camere, iar încă 24,4% afirmă că se confruntă frecvent cu acest obicei.

Consecințele se reflectă în activitatea personalului de curățenie. Cea mai mare problemă o reprezintă petele și murdăria suplimentară, menționate de 58,9% dintre respondenți. Hotelierii mai reclamă resturi alimentare uitate în camere, costuri mai mari pentru curățenie și, în unele situații, apariția insectelor.

În ceea ce privește obiectele care dispar din camere, prosoapele ocupă primul loc. Urmează umerașele și diferite ustensile sau obiecte de veselă.

Unii proprietari au raportat însă și dispariția unor obiecte mai puțin obișnuite, printre care televizoare, uscătoare de păr, telecomenzi, cuverturi, perne decorative, tablouri, vaze, cratițe, oale, cuțite și chiar un topor pentru lemne.

Ce obiecte pot fi luate legal din camerele de hotel

Sondajul arată că există și produse pe care turiștii le pot lua fără să fie nevoiți să plătească suplimentar.

Jumătate dintre hotelieri spun că produsele cosmetice de unică folosință pot fi luate de către oaspeți. În aceeași categorie intră papucii de unică folosință și apa oferită gratuit în cameră.

În ultimul an, peste un sfert dintre proprietari au fost nevoiți să solicite despăgubiri pentru pagube provocate de turiști, iar alții spun că au trecut prin astfel de situații cel puțin o dată.

Cele mai frecvente daune sunt lenjeriile și prosoapele deteriorate, urmate de pereții pătați sau zgâriați și de obiectele sparte.

În privința provocărilor sezonului estival 2026, 44,4% dintre hotelieri consideră că cea mai mare dificultate este reprezentată de creșterea costurilor operaționale. Alți respondenți indică drept principale probleme așteptările tot mai ridicate ale turiștilor, concurența de pe piață și gestionarea comportamentului oaspeților.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
creier uman Shutterstock jpeg
ceapa verde jpg
Băuturi energizante jpg
hitler  jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Profimedia
carabinieri jpeg
carabinieri jpeg
furnici istock jpg
image
image