Mihai Trăistariu, dezamăgit de turismul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic, păianjeni în cameră.” Pe câți bani a cântat în Albena
Mihai Trăistariu a revenit, din Bulgaria, unde fusese invitat să cânte pentru turiștii din Albena. Exclusiv pentru Click!, artistul, cu afaceri în turism, în Mamaia, ne-a vorbit despre condițiile de pe Litoralul bulgăresc. Iată ce anume nu i-a plăcut în scurta vacanță, petrecută la vecinii noștri, și unde românii se înghesuie, vară de vară, să petreacă vacanța.






„Nu pot să zic că turismul este peste România”
Mihai Trăistariu demolează mitul că turismul de pe Litoralul bulgăresc ar fi net superior celui din România. Iată ce anume l-a dezamăgit:
„Sincer să fiu, nu sunt încântat mai mult de turismul din Bulgaria, am fost și la Nisipurile de Aur și la Balcic, și la Sofia și la Varna, nu pot să zic că este peste România. Cu ce să fie, că au intrat cu euro?
Mâncarea lor nu-i bună de nimic, mâncam numai fructele, că n-ai ce mânca, chiar m-a dezamăgit meniul. În plus, la 4 stele, să găsești într-un colț de cameră de hotel pânză de păianjen cu muște și cu albine prinse acolo?
„Minciuni, umflate de unii din turism!”
Nu puteai da un mop, ca să faci curat? La cinci stele e mai bine, dar, în rest, sunt egali cu noi, nu este nimic peste. Sunt numai minciuni, umflate de unii din turism care au interes, de fapt, să se ducă turiștii mai mult în Grecia și în Bulgaria. Dar, este foarte bine, la noi, pe Litoral.”, a menționat el, exclusiv pentru Click!
Cu câți bani a fost plătit în Bulgaria, pentru un recital de 60 de minute?
Mihai Trăistariu a fost invitat să cânte în Bulgaria, la Albena, stațiunea de la malul mării preferată și de turiștii români. S-a bucurat de un real succes:
„Am făcut repetiții. O să cânt și 5-6 piese
străine, pentru că, în public, sunt bulgari, greci, nemți. O oră am de cântat. Aștept
românii, ca să-i dansez hore și sârbe. Și „Tornero” și „Cât de frumoasă ești!”
și alte cele”, menționa el, pe Facebook, înainte de spectacol.
Artistul, care are în palmares și un meritoriu loc 4, la Eurovision, în 2006, cu piesa „Tornero”, ne-a dezvăluit și cu câți bani a fost plătit pentru recitalul desfășurat pe o perioadă de 60 de minute:
„Erau nemți foarte mulți, români, greci, dar vin de toate națiile, deși astea predomină. Am fost plătit cu 1.500 de euro, pentru recitalul de o oră. Cânt vara asta și la terasele românești, însă sunt alte tarife, alte condiții, nu prea au bani, tot mai bine se câștigă pe afară, în alte țări.”
Are o vară plină: „Este o hărmălaie în capul meu, în iulie și în august!”
Aflat în Bulgaria, Mihai Trăistariu s-a relaxat la piscină, un real răsfăț pentru artistul care are un sezon estival plin, atât cu închirierea celor șase garsoniere, din Mamaia Nord, cât și cu muzica:
„Am apucat vreo 9 plaje, în aprilie, mai și iunie. În iulie-august nu am când. Am concerte, de luni până vineri, pe Litoral, în fiecare seară, de pe la ora 17.30, iar în weekenduri merg prin țară, ca să cânt pe la nunți, botezuri, zilele comunei, zilele orașului.
Plus că, toată vara, începând cu ora 14.00, îmi vin turiștii la cazare. Zi de zi. Deci e o hărmălaie în capul meu, în iulie și în august. Și, atunci, abia în septembrie și în octombrie fug din nou la plajă”, a mai menționat el.


































