Slăbeşte fără dietă

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Vacanţa se apropie şi-ţi doreşti să arăţi cât mai bine, într-un timp cât mai scurt, însă nu-ţi surâde deloc ideea de a ţine o dietă. Nici nu e nevoie să recurgi la una, ci doar să incluzi câteva obiceiuri în rutina ta zilnică, după cum poţi afla din noul număr al revistei „Click! pentru femei“.

Inspiră profund

Nu este o glumă: inspiraţia profundă, urmată de o expiraţie asemănătoare, chiar ajută. Exerciţiile de respiraţie reduc nivelul cortizolului, hormonul răspunzător de creşterea în greutate atunci când este secretat în cantităţi mari, chiar dacă faci sport. Mărind cantitatea de oxigen din organism, nu vei face altceva decât să îţi accelerezi metabolismul şi să elimini mai mult dioxid de carbon, fapt care va determina celulele să consume mai multă energie.

Urcă scările

Înlocuieşte obiceiul de a lua liftul cu urcatul scărilor. Este foarte eficient, în special după o zi de muncă, în care musculatura corpului are nevoie să fie pusă în mişcare. Încearcă să integrezi acest obicei în viaţa de zi cu zi, renunţând la scările rulante ori de câte ori ai ocazia, şi vei vedea că pe lângă o siluetă armonioasă, vei avea şi o rezistenţă mărită la efort.


    Mai citeşte în revista “Click!  pentru femei” de vineri: Deserturi dulci-acrişoare. Măşti antirid cu fructe de sezon
Mai citeşte în revista “Click! pentru femei” de vineri: Deserturi dulci-acrişoare. Măşti antirid cu fructe de sezon

Fă exerciţii cu greutăţi

Una dintre cele mai eficiente metode de slăbit o reprezintă exerciţiile cu greutăţi. Pentru început, nu ai nevoie de unele mari, însă este necesar să le utilizezi de cel puţin 3 ori pe săptămână. Începe prin a folosi sticle de plastic de 500 ml, pe care le umpli mai întâi cu apă, apoi cu nisip. Ţine-le în mâini când faci mişcări de rotaţie ale braţelor sau când alergi. Exerciţiile cu greutăţi ard caloriile şi îţi tonifică muşchii.  

Bea două pahare de apă înainte de masă

Acest truc simplu îţi va da senzaţia de saţietate şi îţi va reduce apetitul, ajutându-te totodată să îţi accelerezi metabolismul, ceea ce înseamnă că vei arde mai multe calorii. Adaugă în apă sucul unei lămâi, care te va ajuta să scapi de toxinele din corp.

Ieşi la plimbări

Este demonstrat faptul că mersul nu face doar „piciorul frumos“, ci te şi ajută să dai surplusul de kilograme jos. În urma unei ore de mers pe jos, în ritm normal, poţi arde în jur de 255 de calorii, iar în ritm alert, 391 de calorii. Renunţă la mijloacele de transport în comun ori de câte ori ai ocazia şi ieşi la plimbări în parc, pentru a-ţi oxigena şi plămânii cu această ocazie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net