Spune-mi ce mănânci şi-ţi spun cum trăieşti: De ce micul dejun este masa principală a zilei

Ultima actualizare:

Dimineaţa, nivelul glucozei din corp este scăzut, iar glucoza, "carburantul" esenţial pentru creier, este şi principala sursă de energie. Multe persoane elimină cu bună ştiinţă micul dejun, de teamă că se îngraşă.

De aceea, aceste persoane servesc doar două mese pe parcursul zilei: prânzul şi cina, iar şansa de a scăpa de povara kilogramelor este mult mai redusă. În plus, puterea lor de concentrare este foarte modestă.

Într-un studiu recent, realizat de American Dietetic Association, specialiştii susţin că micul dejun aduce organismului numeroase beneficii: ne asigură energia necesară pentru o nouă zi de lucru, stimulează puterea de concentrare şi nu îngraşe. De aceea, prima masă a zilei trebuie să fie bogată în proteine şi în glucoză.

Mai mult, realizatorii acestui studiu susţin că energia acumulată la micul dejun, atât de necesară organismului şi muşchilor, în mod special, se pierde până la sfârşitul zilei, iar caloriile adunate la această primă masă se ard până la prânz, când trebuie să servim masa de prânz.

Ce mâncăm la micul dejun?

Nutriţioniştii europeni susţin că micul dejun este, într-adevăr, cea mai importantă masă a zilei. Ei apreciază că la prima masă trebuie să consumăm: un produs lactat, indispensabil pentru calciu, o felie de pâine integrală, care conţine glucide şi carne fiartă de pui, pentru proteine.

- Unt de migdale pe pâine prăjită şi fructe proaspete..Acest meniu este rapid, detoxifiant şi ne asigură multă energie. Iată meniul preferat la micul dejun de dieteticianul american Dawn Jackson Blatner.

- Brânză de vaci cu cereale şi căpşuni : o cană-circa 250 grame .

- Clătite bogate în proteine

- Mini-pizza englezească preparată din făină integrală asezonată cu sos de roşii, cu brânză mozarella (semi-degresată şi puţin piper roşu). Pizza se lasă în cuptor , la foc mic, până se topeşte brânza.

- Două linguri de brânză de vaci degresată, o felie de pâine integrală prăjită şi o portocală sau o banană.

- O felie de pâine integrală cu peşte ton, 5 măsline , un ou fiert

- Trei felii mici de pâine prăjită cu cremă de brânză degresată, o roşie, şi un castravete

- O felie de pâine unsă cu unt şi gem şi o cană de lapte

- O felie de pâine, o felie de şuncă slabă : cotlet, piept de pui şi un iaurt mic

- O cutie de brânză proaspătă de vaci( 200 mg), cinci măsline , un ardei gras sau un castravete

Reţeta săptămânii

Clătite bogate în proteine

Calorii: 78/100

Timp de preparare: 25 de minute

Ingrediente :o banană foarte coaptă, trei albuşuri de ou, o lingură de unt de arahide , un praf de scorţişoară, puţină esenţă de vanilie sau migdale.

Preparare: Amestecăm ingredientele , iar aluatul astfel obţinut îl turnăm cu lingura în tigaia bine încinsă, fără ulei. Clătita se ţine pe foc timp de trei minute pe fiecare parte

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net