Stai prea mult în picioare? Rişti să te alegi cu monturi!

Ultima actualizare:

Acea proeminenţă sub piele a unui os normal (osul din spatele „degetului mare") este una dintre cele mai frecvente afecţiuni ale picioarelor, mai ales în cazul femeilor. Dr. Marius Uscatu, medic specialist in chirurgia piciorului, ne spune de ce apar aceste dureroase formaţiuni şi care sunt recomandările medicale.

Cauza exactă a apariţiei monturilor nu se cunoaşte. Există, însă, câţiva factori care favorizează apariţia acestor neplăcute afecţiuni printre care laxitatea ligamentelor, statul în picioare prelungit, mersul pe distanţe lungi sau sporturile solicitante. Tot ca factori care pot cauza apariţia monturilor sunt şi obezitatea sau bolile inflamatorii care pot agrava laxitatea ligamentelor responsabile de apariţia deplasării osoase.

"Tratamentul monturilor este unul chirurgical, indicaţia de operaţie fiind stabilită de către chirurg, după un consult clinic detaliat, care poate arăta cât de afectat este piciorul, dar şi consecinţele asupra mersului. Intervenţia poate fi realizată atunci când apar dureri, mersul devine dificil, încălţămintea greu de gestionat, iar prejudiciul estetic devine intolerabil. Momentul operaţiei este, însă, decis de pacient, în functie de prorităţile sale şi nu este legat de mărimea montului, ci de cât de intense sunt durerile", spune medicul ortoped Marius Uscatu (www.chirurgiapiciorului.ro). Încălţămintea are un rol minor în apariţia monturilor, mult supraestimat.

Pantofii strâmţi nu provoacă apariţia problemelor, ci doar agravează evoluţia, prin constrângerea pe care o exercită la adresa piciorului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Planete, Pixabay (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
George Simion și paraclisul   în fundal   al nunții sale de la Măciuca Vâlcea Foto captură video jpg
Satul Criscior si centrul minier Barza Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Parcul arheologic Pompeii (foto: Pixabay)
5465654 jpg
most haunted hotel interior jpg
Bancnote lei bani FOTO Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net