Știți că starea de sănătate a pacienților se poate citi în palme?

Ultima actualizare:

    Bolile grave se pot citi în palme, susțin numeroși medici de renume Sursa foto: observator tv
Bolile grave se pot citi în palme, susțin numeroși medici de renume Sursa foto: observator tv

Medicii din renumite clinici de pe mapamond au fost preocupaţi, de secole, să descifreze de la specialiștii în chiromanție secretele acestei ”științe”. Pentru medicii de renume nu mai era un secret că ”cititorii în palmă”știau să semnaleze și starea de sănătate a oricărei persoane dornice să afle ce șanse îi oferă destinul.

Concluziile medicilor despre  ”bolile care se ascund în palme” 

După numeroase studii pe această temă, medicii din clinici de renume europene au descoperit că mărimea degetelor, culoarea și temperatura palmei, ca şi grosimea articulaţiilor mâini sunt câteva semne care precizează dacă pacienții lor au probleme deosebite de sănătate. În urma cercetărilor, aceşti specialişti au publicat numeroase studii despre ”bolile care se ascund în palmă”.

Opinia doctorului de familie Graham Easton, din Londra

Doctorul Graham Easton, medic de familie din Londra, este autorul multor volume care adună concluziile sale medicale pe această temă. Deseori, renumitul cercetător obişnuia să spună că mâinile pot oferi indicii esenţiale despre starea de sănătate a pacienților: „Întotdeauna încerc să dau mâna cu pacienţii, atunci când îi văd prima dată. Este mai mult decât un gest de politeţe - mâinile lor sunt pline de informaţii şi de semne referitoare la starea lor generală de sănătate, începând de la faptul că ar putea avea o problemă cu tiroida până la semne de osteoartrită. Medicii pot afla multe lucruri despre starea de sănătate a pacienţilor analizându-le mâinile şi nu faţa”.  

Constatarea ”citită” în palme, urmată de investigații medicale

Cercetătorii preocupați de acest aspect au precizat o concluzie  importantă : Orice constatare „citită” în palmă trebuie urmată de numeroase investigaţii medicale. În acelaţi timp, specialiştii susţin că, dacă obişnuim să ne studiem periodic palmele, putem depista din timp unele afecţiuni ascunse de care nu ştim absolut nimic. Iată ce preciza în studiile sale despre informaţiile oferite de palme Eta Niculescu, ginecolog din țara noastră:

Pielea palmelor foarte subţire prevestește un cancer ovarian

În cazul femeilor, care au pielea palmelor subţiată, este un avertisment care semnalează un cancer ovarian în  stadiu avansat. Astfel de semnale constatate la unele paciente au fost confirmate de investigaţiile medicale ulterioare.

Când colesterolul era vinovat

Când încheieturile mâinilor erau groase, investigațiile medicale demonstrau că de vină era colesterolul. Chiar dacă pacienta păstra o greutate normală, dar avea încheieturile mâinilor grase,  investigațiile medicale dovedeaua că la acea persoană nivelul colesterolului depăşea valorile normale.

La femeile cardiace, palmele aveau o coloraţie vineţie  

Culoarea vineţie a palmelor indică frecvent o afecţiune cardiacă sau o circulaţie periferică deficitară. Astfel de probleme sunt întâlnite şi la persoanele a căror ”linie a inimii din palmă” este alcătuită din „inele”, asemănătoare cu zalele unui lănţişor.

Palmele înroşite, un indiciu despre o afecţiune gravă la ficat  

Atunci când palmele au o culoare roşie în mod constant, şi nu în urma unor eforturi, acest semnal este un avertisment că persoana respectivă are o boală gravă de ficat. Analizele de laborator au confirmat, în astfel de situaţii, că ficatul, laboratorul organismului uman, nu mai funcţionează normal. 

Organismul are nevoie de vitamine, dacă ...

Deseori, pacienţii sunt îngrijoraţi că le amorţesc palmele. În acest caz, organismul are nevoie de vitamine. S-a constatat că aceste semnale trase de organism făceau referire în special la un deficit de  vitamine: E, B1, B2, B12 şi PP, dar şi la nivelul magneziului care era foarte scăzut. 

Palmele transpirate transmit mai multe avertismente

Pacientele care aveau mereu palmele transpirate sufereau, în general, de tiroidă. Mai mult,  în astfel de cazuri s-a descoperit că fenomenul era şi efectul unei anemii, datorată lipsei de calciu şi de fier. Cu această problemă se confruntau însă şi persoanele limfatice ( cu o paloare accentuată şi o doză superioară de senzualitate).

Există o infecție în organism...

Doctorul Graham londonez precizează în studiile sale,  pe această temă, că la unele paciente, care aveau palmele mereu fierbinţi s-a descoperit o infecție în organism. Constatarea respectivă explica situaţia neplăcută cu care se confruntau acele paciente.

 Ovarele polichistice, dezvăluite de lungimea degetul inelar

Când degetul inelar al pacientei era mult mai lung, în comparaţie cu arătătorul, deseori  s-a constatat că pacienta avea chisturi ovariene şi trebuia să se opereze. Totodată, aceste paciente erau foarte ferme, preţuiau fastul şi celebritatea, iar dragostea rămânea mereu pe ultimul plan.   

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net