Te vaccinezi împotriva gripei? Uite ce trebuie să ştii!
Peste aproximativ două săptămâni Ministerul Sănătăţii va demara campania de vaccinare împotriva gripei. Pentru acest an vor fi cumpărate circa 1 milion de doze care vor fi administrate gratuit persoanelor cu vârste peste 65 de ani, copiilor şi celor care suferă de afecţiuni cronice respiratorii şi cardiovasculare. Însă oricine doreşte se poate imuniza. Specialistul Click! medicul de familie Ioana Stanciu ne explică tot ce trebuie să ştim despre vaccinul antigripal.
Vaccinarea antigripală este un subiect controversat, iar părerile sunt împărţie. Există persoane care se vaccinează în fiecare an, aşa cum alţii refuză imunizarea în ideea în care, odată ce te-ai vaccinat, există riscul de a te îmbolnăvi. Medicul de familie Ioana Stanciu ne spune cum acţionează vaccinul odată administrat, de ce trebuie să ne imunizăm şi ce riscăm dacă nu o facem.
«Încă nu se ştie ce produse vor apărea pe piaţă»
Vaccinurile antigripale nu se găsesc încă în toate lanţurile farmaceutice. „Pe mine, Sanepidul nu m-a înştiinţat cu privire la noile tulpini de virus ce pot apărea anul acesta. Mai mult, deocamdată nu am aflat nici despre produsele de imunizare care vor fi importate. Este prea devreme încă", ne explică medicul Ioana Stanciu. „Sanepidul decide ce vaccinuri importă în funcţie de tulpinile care vor circula în România. Apoi, tot reprezentanţii Sanepidului ne înştiinţează pe noi, medicii, cu privire la produsele care apar pe piaţă. Noi, la rândul nostru, le prescriem pacienţilor în oridinea priorităţilor", continuă medicul. „Deocamdată nu am primit nici o recomandare în acest sens".
Cine trebuie să se vaccineze?
Vaccinul antigripal este recomandat, în primul rând, persoanelor care suferă de afecţiuni cronice cardiovasculare, pulmonare, respiratorii, care suferă de diabet zaharat, hipertensiune sau boli hepatice. Aceste persoane se află deja în evidenţa medicilor şi vor fi imunizate gratuit. Motivul? „Dacă se îmbolnăvesc de gripă, se pot trezi cu complicaţii ale afecţiunilor de care suferă", explică Ioana Stanciu. Nu în ultimul rând, este recomandat să fie imunizaţi copiii, persoanele în vârstă şi femeile gravide, dacă doresc.
Eşti răcit? Nu ai voie să faci vaccinul!
„Cei care vor să se vaccineze împotriva gripei sezoniere, trebuie să se prezinte la cabinetul medicului de familie. Acesta îi va recomanda să se imunizeze doar dacă nu este răcit, nu suferă de stări febrile şi nu îi este afectată imunitatea", ne-a explicat medicul. „Vaccinul antigripal se cumpără din farmacii fără reţetă şi se administrează la cabinetul medicului de familie sau la camera de gardă a spitalelor".
Când trebuie să ne vaccinăm?
Odată cu demararea campaniei naţionale de vaccinare ar trebui să ne prezentăm la medic. Vaccinul se administrează începând cu lunile octombrie, noiembrie şi decembrie efectul său fiind de lugă durată, de aproape 6 luni. Deci, vei fi ferit de gripă şi în primăvară.
Nu te imunizezi? Uite ce rişti!
Doza conţine maximum 3 tulpini de virus, explică medicul Ioana Stanciu. Nu mai mult. Dacă ne vaccinăm, vom fi feriţi de aceşti trei viruşi. În cazul în care apare o tulpină nouă, există posibilitatea să ne îmbolnăvim. Dar, atenţie! Tulpinile conţinute de vaccin sunt cele mai agresive, cele mai periculoase. Acest lucru presupune că, dacă ne îmbolnăvim, riscăm internarea în spital şi chiar decesul. Tulpinile noi care ar putea apărea după administrarea vaccinului sunt forme mult mai uşoare. Aşadar, dacă luăm gripă, vom suferi de forme mult mai uşoare ale bolii.
Deocamdată, singurul lanţ de farmacii care a scos la vânzare vaccinul antigripal este lanţul de farmacii HelpNet. Aici vei găsi produsul VaxiGrip, la un preţ de 25 de lei cutia. „Cutia nu conţine fiole, ci o seringă preumplută", ne-au declarat reprezentaţii HelpNet. Farmaciştii de la Sensiblue şi Dona nu ştiu când vor primi dozele de vaccin. „Poate vom primi la sfârşitul lunii. Deocamdată nu avem acet produs şi nici nu am fost anunţaţi când îl vom primi".
Ioana Stanciu, medic de familie
„Este recomandat să ne imunizăm împotriva gripei o dată pe an, în sezonul toamnă-iarnă. Personal, nu sunt de acord cu mai multe vaccinări pe an. Odată ce ai făcut vaccinul toamna, vei fi ferit de îmbolnăviri timp de 4-6 luni. Cu alte cuvinte, vei trece cu bine peste valul de gripă din primăvara anului viitor. Vaccinul antigripal se administrează injectabil într-un cabinet medical şi numai de către personal specializat. Dacă persoanele care suferă de afecţiuni cronice primesc vaccinul gratuit, cei sănătoşi trebuie să şi-l procure din farmacii. Preţul nu este unul foarte mare, în jur de 20-30 de lei cutia".