Terapia cu hamei vindecă o boală cumplită a sufletului: gelozia
De secole, gelozia este o boală a sufletului care face mii şi mii de victime, susțin specialiștii în boli psihosomatice.! Din păcate, cumplita afecțiune, poate să apară cel puțin o dată în viața noastră. Gelozia, un sentiment chinuitor, este asociat cu teama că ne despărțim de cel mai drag om din lume, dar și cu bănuiala sau certitudinea că, fiinţa iubită este infidelă.
Specialiștii în boli psihosomatice consideră că gelozia este cea mai puternică otravă pentru tot organismul. Un studiu semnificativ, referitor la folosirea hameiului în medicina tradiţională europeană şi asiatică menționează că, în toate ţările în care creşte hameiul, planta din care se fabrică berea, este recomandat drept un calmant al emoţiilor contradictorii.
Opinia specialiștilor despre gelozie
Specialiştii în boli psihosomatice susţin că, totdeauna, gelozia este un sentiment contradictoriu ce se asociază cu iubirea, cu ura, cu repulsia sau cu ataşamentul deosebit pentru o anumită persoană. Pentru calmarea acestor emoții contradictorii, medicina tradiţională europeană şi asiatică recomandă un remediu pe cât de simplu, pe atât de eficient-hameiul. Tratamentul cu această plantă are efecte benefice aupra persoanei geloase și readuce calmul în sufletul său.
Terapia cu hamei tratează cu succes boala geloziei
Gelosul trebuie să urmeze o cură cu pulbere de hamei, timp de patru săptămâni. În acest interval, se administrează câte o jumătate de linguriţă de pulbere de hamei de patru ori pe zi. După o pauză de o lună, cura se poate repeta. Cu certitudine, această terapie elimină din sufletul ”bolnavului” otrava geloziei.