Ţine ridurile departe cu măşti preparate în casă

Ţine ridurile departe cu măşti preparate în casă

Ultima actualizare:

Linii fine de expresie sau riduri adânci, semnele îmbătrânirii spun multe despre noi şi despre vârsta pe care o avem. Putem păcăli legile naturii, spun oamenii de ştiinţă care au studiat problema ridurilor şi au descoperit numeroase reţete care pot întineri pielea cu câţiva ani.

De cele mai multe ori, tratamentele antiîmbătrânire sunt costisitoare şi trebuie refăcute la intervale mici de timp.Avem însă alternative în natură, din care putem prepara reţete ieftine şi eficiente.

Farmacistul Iulia Preda recomandă 3 măşti uşor de făcut acasă, care promit rezultate spectaculoase în prevenirea ridurilor. Să ne ferim de semnele bătrâneţii este imposibil, dar să îmbătrânim frumos, cu graţie, ne stă tuturor la îndemână.

Mască cu ulei de santal şi miere

Pentru a prepara această mască trebuie să amesteci 1 albuş de ou, 1 lingură de miere, 4 picături de ulei esenţial de fenicul şi 4 picături de ulei esenţial de santal. Albuşul de ou are are efect de strângere, uleiul de fenicul netezeşte ridurile şi creşte elastina, iar uleiul esenţial de santal ajută la întărirea ţesutului conjuctiv.Mască cu banană, ciocolată şi ulei de trandafir

Următoare mască are în compoziţie ingrediente delicioase, care laolaltă cresc puterea binefăcătoare pentru sănătatea pielii. Se amestecă 1 lingură de pudră de cacao organică, 1 banană piure, 1 lingură de miere, 4 picaturi de ulei esenţial de trandafiri.

Află și alte rețete de măști pe clicksanatate.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
Shipwreck Lodge namibia jpg
Plaja Navagio, Grecia, foto Shutterstock jpg
images jpg
vacanta bulgaria jpg
Muncitor  Sursa Freepik com jpg
cum creezi o atmosfera de relaxare in locuinta jpg
mureș png
image
image