Trucuri ca să înveţi un copil să se spele pe dinţi

Ultima actualizare:

Până la vârsta de 4-5 ani, copiii trebuie să fie spălaţi pe dinţi de părinţi. După care ajutaţi, îndrumaţi. Abia după vârsta de 10 ani cei mici capătă dexteritatea completă, astfel încât să poată face acest lucru fără supraveghere. Până atunci, iată ce ai de făcut, ca părinte.

Până la vârsta de 10 ani, spălatul pe dinţi este un efort comun părinte-copil. Părintele trebuie să-l îndrume, să-i arate, să-l facă să-i placă această activitate. Cum face acest lucru? Potrivit dr. Oana Florea, medic dentist cu competenţă Implantologie Orală, copilul învaţă cel mai bine prin imitaţie.Cu alte cuvinte, el trebuie îndemnat că te privească în timp ce te speli pe dinţi, ca să imite mişcările observate, după care faceţi schimb – el îşi perie dinţii corect, aşa cum a văzut, iar părintele supraveghează.

“Copilul trebuie încurajat să perie dinţii într-o anumită ordine, pentru minimum două minute. Pare mult pentru un copil, dar, ca să nu se plictisească putem folosi o clepsidră sau un cântecel preferat, ce durează două minute. E bine să-l obişnuim cât mai devreme cu utilizarea aţei dentare, pentru a evita formarea cariilor dintre dinţi. De asemenea, foarte importantă e curăţarea suprafeţei limbii şi a obrajilor, adevărate rezervoare de bacterii”, declară specialistul.

Pe toată durata periajului, trebuie să fii alături de copil, să-l supraveghezi, să îl ajuţi, iar la final laudă-i efortul. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cafea jpg
mic dejun  foto   Shutterstock jpg
image png
perisoare istock ciorba supa jpg
usturoi jpg
Kurt Cobain jpg
k9 webp
adelinazw ai generated 9306969 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net