Veşti bune pentru bărbaţi: un medicament împotriva cheliei a fost testat cu succes

Ultima actualizare:

    Chelioşii ar putea avea un aliat în lupta împotriva căderii păruluiFoto: Shutterstock
Chelioşii ar putea avea un aliat în lupta împotriva căderii păruluiFoto: Shutterstock

Un medicament administrat de două ori pe zi unui număr de trei persoane cu chelie s-a dovedit a fi eficient, pacienţii redobândindu-şi podoaba capilară în cinci luni, iar medicii vor ca acesta să devină tratamentul standard pentru această afecţiune.

Un medicament care, administrat de două ori pe zi, poate vindeca alopecia areata - o formă de cădere a părului - a fost descoperit de cercetătorii de la Columbia University Medical Centre din New York. Cei trei pacienţi cărora le-a fost administrat noul medicament şi-au redobândit părul după numai cinci luni, iar medicii vor să continue testele pentru a obţine, în cele din urmă, impunerea acestuia ca tratament standard în cazul persoanelor care şi-au pierdut părul din cauza acestei boli, scrie Daily Mail.

Această boală afectează mai ales persoanele cu vârsta între 15 si 29 de ani şi medicii spun că este provocată de o problemă a sistemului imunitar, care distruge foliculii de păr. În prezent, nu există un tratament pentru această boală şi, deşi în cazul unor pacienţi căderea părului din această cauză este reversibilă, alţii rămân toată viaţa cu chelie.

Cercetătorii americani au reuşit identificarea exactă a celulelor care distrug foliculii: celulele T. Apoi, au testat pe şoareci mai multe tratamente despre care se ştia că inhibă activitatea acestor celule şi rezultatul a fost că animalele de laborator şi-au regenerat blana.

Pasul următor a fost administrarea unuia dintre aceste medicamente, ruxolitinib, în cazul a trei bărbaţi a căror chelie afecta aproape tot scalpul. Au primit câte o pastilă de două ori pe zi şi, în intervalul a patru până la cinci luni, în cazul tuturor, părul s-a regenerat şi a acoperit întreg capul.

Totuşi, trebuie precizat că, deşi acest tratament poate fi eficient în tratarea cheliei cauzate de alopecia areata, nu se poate presupune că ar putea fi folosit în cazul cheliei tipice masculine (alopecia androgenică), subliniază specialiştii. Alopecia androgenică este o afecţiune diferită, afectează doar bărbaţii, apare odată cu înaintarea în vârstă şi este provocată de testosteron, hormonul sexual masculin, care micşorează foliculii şi blochează în cele din urmă funcţionarea acestora.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Daniel Baluta si Sorin Grindeanu rezultate alegeri primarie Bucuresti  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (2) jpg
Ciprian Ciucu si Ilie Bolojan  Ludovic Orban Foto Inquam Photo    Codrin Unici (4) jpg
images jpg
Bucuresti, foto Shutterstock jpg
casa lemn pexels jpg
La 79 ani, Cristian Gatu vrea sa si refaca viata jpg
Sesizare penală a IICCMER privind tratamentele neomenoase aplicate în perioada comunistă în „Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret” jpeg
Seminte, foto shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net