Explozie violentă provocată de un aspirator robot. Un tânăr de 25 de ani se luptă acum pentru viața sa
Un tânăr australian în vârstă de 25 de ani se zbate între viață și moarte după ce aspiratorul robot a explodat în bucătărie, în timp ce el gătea. Lachie Perrem a suferit arsuri pe mai bine de 70% din corp și a fost supus deja unor intervenții chirurgicale. Practic, el va avea nevoie de timp să învețe să trăiască normal din nou.

Incidentul a avut loc pe 2 iulie, însă mama lui, Fiona Perrem, a povestit recent drama prin care trece fiul său de atunci. Lachie se afla în bucătăria locuinței sale din nord-estul orașului Perth, moment în care aspiratorul, care era pus în funcțiune, a explodat lângă el.
A ajuns în spital din cauza unui aspirator robot
Imediat după explozie, tânărul a fost transportat de urgență la spital cu arsuri pe 75% din corp și de atunci a fost supus mai multor intervenții chirurgicale. Deși s-a trezit din coma indusă și poate comunica cu familia sa, va avea nevoie de mult timp pentru a se recupera complet, scrie Daily Mail.
„Avea un aspirator robot și bateria avea o scurgere, dar el nu știa. Când a început să gătească, ceva s-a aprins și a provocat o explozie”, a spus mama tânărului.
Lachie a suferit deja trei operații în mai multe zone ale corpului. El și-a pierdut temporar vocea și așteaptă să fie supus mai multor intervenții în lunile următoare. Cu toate acestea, medicii sunt mulțumiți de cum decurg lucrurile când vine vorba de recuperare.
„Echipa de fizioterapeuți este extrem de mulțumită de progresul său, în special de mișcarea mâinilor. Astăzi a fost o altă etapă importantă, deoarece sonda de alimentare i-a fost scoasă. Și fața și gâtul lui se vindecă foarte bine. Fiecare pas înainte este o realizare uriașă și suntem atât de recunoscători pentru îngrijirea incredibilă pe care o primește și pentru sprijinul, încurajarea și donațiile continue ale tuturor”, a mai precizat Fiona.
Explozia nu a distrus numai bucătăria, ci și sufrageria. Mobila este complet distrusă, la fel și podeaua, iar restul casei este plină de moloz. Logodnica tânărului este distrusă, deoarece a rămas fără casă.
„Întreaga noastră viață s-a schimbat în câteva clipe și totul a fost incredibil de intens și copleșitor”, a spus ea.
Ce spun experții despre astfel de dispozitive
Departamentul de Pompieri și Servicii de Urgență din Australia de Vest a declarat că bateriile litiu-ion, utilizate în mod obișnuit în aspiratoarele robot, pot fi periculoase din cauza materialelor lor extrem de inflamabile.
„Pentru a preveni un incident care implică baterii litiu-ion, achiziționați și utilizați dispozitive și echipamente doar de la producători și furnizori de renume”, au atenționat autoritățile.
Incendiile la baterii au devenit din ce în ce mai frecvente în ultimii ani, în special la trotinetele electrice și bicicletele electrice. Un expert în astfel de tipuri de baterii, Adam Best, susține că atunci când apar defecțiuni la baterii „orice sursă de aprindere” ar putea provoca o explozie.
El a spus că bateriile litiu-ion se pot defecta din mai multe motive, inclusiv defecțiuni ale încărcătorului sau ale componentelor electronice, daune fizice precum scăparea, zdrobirea sau perforarea sau expunerea prelungită la căldură. Bateriile litiu-ion se regăsesc la diverse dispozitive, de la vehicule electrice, la mașini de uz casnic „telefoane mobile, laptopuri, scule electrice, dispozitive medicale, aspiratoare și multe altele”.
„Sunt soluția preferată pentru dispozitivele care necesită dimensiuni reduse sau greutate redusă, cum ar fi telefoanele sau laptopurile, sau pentru cele care necesită energie electrică pentru a efectua sarcini dificile”, a mai spus expertul, conform sursei citate.
Ce recomandări au experții
În acest context, Adam Best susține că utilizatorii pot reduce riscurile verificând periodic cablurile de încărcare pentru a depista eventualele deteriorări. Când ceva nu este în regulă, dispozitivele trebuie înlocuite sau aruncate în siguranță.
De asemenea, el a sfătuit încărcarea dispozitivelor pe suprafețe neinflamabile și evitarea lăsării lor conectate la priză pentru perioade lungi de timp. El a avertizat oamenii să nu încarce niciodată o baterie sau un dispozitiv dacă este fierbinte, umflat sau neuniform.



































