Scrisorile lui Stanca: Dragă Adrian Minune,
Dar aici intervine, dincolo de tradiţii, ceva mai contemporan. Băiatul trebuie să placă şi familiei fetei.
Şi poate că tu nu eşti de acord. Sau poate crezi că ea e prea necoaptă pentru un gest matrimonial. Deşi - şi aici îs "n" exemple de copii rromanes căsătoriţi dinainte de a se naşte... Grija părintească te-a obligat să faci o căutare a cuplului ca-n filme. Recent, spre ostoirea disperării părinteşti, fata a apărut. E bine mersi. Din punctul ei de vedere. Deşi a stat ascunsă un timp bun cu iubitul ei, şi-a declarat virginitatea neatinsă.
Orice părinte normal ţi-ar spune: "Las-o-n pace, e o furie, o să-i treacă... i s-a urât cu binele lângă ai săi...". Dar, implicat, gândeşti altfel. Aşa e când ai făcut totul pentru copilul tău. Numai că de aici încep problemele. Ea îl place pe un băiat pe care tu nu îl agreezi. Aici e blestemul clasic al oricărui părinte... Nu ştii pentru cine îţi creşti copilul... Părintele "se căzneşte până o creşte// şi-o ia cin' se nimereşte, Doamne!..." Iar, în ceea ce o priveşte pe ea, gestul de frondă e rezultatul educaţiei. Răsfăţ, pofte pe principiul "copilului să nu-i lipsească nimic"... Corect?
Dar, fiindcă tu eşti o notorietate, mai e o variantă. Şi atunci - sper că lecturezi forumurile, acest jegos closet public netoid - ce spune lumea? Că totul e un circ. O înscenare publicitară din care ai de profitat. Căci lumea priveşte cu sufletul la gură răpirea... S-a consumat! Apoi, concilierea. În mai multe etape. Împăcăciunea, sau reîntoarcerea fiicei spăsite. Legenda. Mitizarea celebrei poveşti. Şi, aici, ai câmp deschis să versifici. Să te lamentezi. Să te maneleşti pe muzică proprie. Tema? "Drama fecioarei care a fugit de-acasă". Sau "Balada părinţilor cu fata fugită"... E un exemplu în folclorul vostru: "Balada ţiganului care şi-a pierdut nevasta" pe care eu o consider "Mioriţa rromilor"...
Adi, după unele calcule - nu şi ale mele - ai numai de câştigat din această dramă. Dacă este reală. Dacă nu, oricum nu pierzi nimic!
