Scrisorile lui Stanca: Dragă Maia Morgenstern,
Da suntem un popor de oameni veseli. De spectatori. Căci, cu asta ne manipulează şi politicienii, cu spectacolul lor gregar. Suntem degustători de frumos chiar dacă îngurgităm la greu şi impurităţi ce siluesc cultura, vezi manelele. Dar tot noi, neamul mioritic şi cel manolitic (...meşterul Manole) am invetat sintagma genială "vin artiştii, pleacă lăutarii". Pentru cine nu ştie, o explic. Vin artiştii. Toată lumea e-n febră. Cafele. Gustări. Dulceţuri. Copile îmbujorate cu flori în braţe etc. Se petrece spectacolul. Ei, artiştii, îşi dau sufletul. Dau totul. Mor pe scenă. Iau aplauze superexcitante. Electrizante... apoi, când luminile se sting, când totul e gata, toţi aplaudacii, toţi linguşitorii, toate gazdele libidinoase dispar. Cu bale cu tot. Auzi doar pe culoarul dezet al teatrului mort o voce. A femeii de serviciu care-i zice colegei: "Fă, fă şi tu o cafea pentru artişti!... "Mai dă-i dracu' dă lăutari..." Cunosc mentalitatea. Am trăit de un sfert din viaţă în turnee.
Aşa e... ne pleacă "lăutarii...". Dacă s-au dus gloria şi sănătatea, un mare artist, genial, uluitor trece la... lăutar. Spre apus i se numără imaginarele defecte foste calităţi - "deh, s-a cam exagerat în epocă, nu era chiar aşa..." - se contestă calităţi incontestabile... De ce? Fiindcă tu nu mai eşti cel de ieri, care să mai arăţi ce poţi. Nu mai poţi da filmul înapoi. Deşi există destule probe filmate. Dar cu imaginile tale nu cu spiritul tău... Devii deodată un paria. Un anonim. O umbră a marelui talent. Un lăutar tuciuriu, bătrân şi ştirb cerşind mila celor ce cândva te aplaudau, te venerau, te adulau. Latinii au şi ei vorba lor: Sic transit gloria mundi...
Mila, tu eşti ironică, sarcastică afirmând că mila e nobilă. Creştineşte da! E mâna întinsă aproapelui. Codru de pâine oferit flămândului. Cana cu apă însetatului. Mila e nobilă în context creştin.
Ferească Sfântul să ajungi a trăi din nobila milă...
George Stanca, pamflet
