Sexul în armată - o realitate de sute de ani
Aşadar, nimic mai firesc şi mai uman decât faptul că, recent, un foarte respectabil colonel german, excelent profesionist şi tată a patru copii, s-a îndrăgostit de o conaţională pe timpul lungilor luni de misiune NATO în Afganistan.
Din clipa în care şi-a recunoscut sentimentele şi a făcut raport să locuiască în aceeaşi cameră cu iubita lui, în trei zile generalul comandant american i-a expediat pe amândoi acasă, în Germania.
Despre gloria vivandierelor de altădată
Încă din timpurile homerice ale amazoanelor, femeile au însoţit, în diferite ipostaze, armatele formate din soldaţii-masculi luptători: fie purtau haine bărbăteşti şi arme luptând alături de cruciaţi, fie lucrau ca spălătorese sau bucătărese, fie doar pentru susţinerea moralului, tonusului şi libidoului vajnicilor luptători.
Francezii – cine alţii? – au fost cei care au creat încă de la 1650 onorabilitatea statutului femeilor ataşate corpului militar, prin corpul aşa-numitelor „vivandiere“ (de la viande – carne, în franceză, sau vivenda – hrană, în latină).
Vivandierele, spre deosebire de „cantiniere“ – care puteau lucra doar în tabere militare –, erau acceptate şi pe câmpul de luptă propriu-zis, pentru aducerea mâncării sau ca infirmiere.
Vivandierele au început să dobândească un statut oficial mult mai bine conturat pe timpul războaielor napoleoniene, fiind apoi consfinţit şi printr-o uniformă aparte în armata celui de-al doilea imperiu francez.
Marea majoritate a acestor vivandiere erau soţii ale militarilor, dar unele mai tinere se bucurau de o aură romantică, fiind considerate mascotele sau fiice ale regimentului, precum în opera omonimă a lui Donizetti.
