Ce funcții noi a pregătit Apple pentru posesorii de iPhone în 2022

Recent, Apple a lansat sub formă de public beta noua versiune iOS 15.4, considerată de mulți un update neașteptat, care a oferit mai multe opțiuni de optimizare a aplicațiilor. Totuși, Apple a prezentat o listă de opțiuni noi, ce urmează să apară în cursul acestui an.

iphone png

Cu venirea actualizării sub formă de open beta, Apple pregătește mai multe surprize pentru posesorii de iPhone, iar acestea te vor ajuta să te descurci mai bine cu actele și alte documente pe care le folosești, toate acestea în cadrul propriului telefon.

Permis de conducere în Wallet App

Chiar dacă nu va fi disponibilă la nivel european, aceasta își va face loc și în zona noastră. Conform MacRumors, se pare că Apple va introduce posibilitatea să-ți introduci permisul de conducere în interiorul aplicației de Wallet. Proiectul prevede ca anumite state din SUA să poată introduce datele necesare în cadrul contului Apple. Așadar, posesorii de iPhone sau Apple Watch vor putea să-și introducă datele în cadrul aplicației, putând face mult mai ușor dovada de împlinire a vârstei de 18 sau 21 de ani.

De asemenea, Apple a transmis că această nouă funcție va fi introdusă și în zonele administrative. Așadar, instituțiile vor fi dotate cu un dispozitiv special, care va putea face mult ușor recunoașterea autenticității unui act ce este atașat unui cont Apple.

Telefonul tău, un terminal mobil de plăți

Conform informațiilor Mark Gurman de la Bloomberg, se pare că Apple e pe cale să-ți permită să-ți transformi terminalul mobil într-un POS. Așadar, utilizatorii vor putea încasa plăți doar cu telefonul tău, printr-o simplă apropiere a unui dispozitiv mobil cu NFC sau un card bancar dotat cu contactless.

Cât despre data de lansare a acestei funcții, se pare că Apple se pregătește să o lansare în următoarele luni.

Apple Music Classic

Apple îți va permite să asculți anumite piese muzicale ce au fost și încă sunt importante prin bagajul cultural pe care-l cară. Se pare că Apple intenționează să introducă o aplicație specială, dedicată muzicii clasice. Aplicația va fi disponibilă utilizatorilor serviciului Apple Music.

Totuși, nu se știe dacă Apple va oferi acest serviciu gratis sau vor exista costuri suplimentare pentru utilizarea lui.

Cât despre data de lansare, se pare că aceasta va urma să fie disponibilă în următoarele luni.

Puteți urmări știrile Click! și pe Google News

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net