Un oltean a devenit cunoscut în toată lumea, după ce şi-a expus tablourile în Europa şi Africa
Este originar din satul Branişte, comuna Podari, însă studiile liceale le-a absolvit la Craiova. A fost elev al Liceului de Artă Marin Sorescu, secţia Arte Plastice, unde a intrat împins de pasiunea pentru artă. I-a plăcut de mic să se „joace cu culorile“, însă abia la 14 ani s-a îndrăgostit cu adevărat de artă. „Am pictat de mic, din copilărie, dar abia înainte de a intra la liceu m-am apucat serios de treabă. Eram în clasa a VIII-a şi o contribuţie importantă la cariera mea a avut-o şi profesorul de desen din şcoală generală căruia îi mulţumesc foarte mult“, îşi aminteşte cu nostalgie Iulian.
Debutul, în centrul Băniei
După terminarea liceului, Iulian a plecat într-un periplu artistic prin Europa. A făcut studii libere de artă în Italia, Franţa, Germania, Belgia şi multe alte ţări. Din zecile de expoziţii pe care le-au avut, una singură i-a rămas bine întipărită în minte. „Cu siguranţă nu o să uit prima expoziţie. A avut loc în 1986, la Muzeul de Artă din Craiova şi m-am simţit extraordinar de bine“, adaugă artistul. După Revoluţie au urmat alte expoziţii în Craiova, dar şi în alte oraşe ale ţării.
Premiat de Ministerul Culturii
Pictorul a organizat expoziţii personale şi la Muzeul de Artă Calafat, la Muzeul Judeţean Olt precum şi la galeria Arta a Uniunii Artiştilor Plastici din România Craiova. Acestora li se adaugă expoziţiile de grup, artistul participând la galerii de artă organizate în diverse oraşe ale ţării.Cariera îi este presărată cu premii obţinute în ultimii zece ani. Amintim că în 1999 a fost premiat de Primăria Craiova, în 2002 a primit diplomă de excelenţă de la Ministerul Culturii şi Cultelor, iar în 2008 a câştigat premiul pentru pictură la Salonul Municipal de Artă Plastică Craiova. Stilul de pictură abordat de Iulian Segărceanu este cel impresionist, însă artisul mărturiseşte că în ultima vreme cochetează şi cu cel abstract.Lucrează în natură
Lucrările sale au ajuns în colecţii de stat şi particulare din România, dar şi peste hotare. „Am picturi ce fac parte din colecţii de stat sau personale în Serbia, Belgia, Bulgaria, Franţa, Italia, Elveţia, Danemarca, Australia, Liban, Coreea de Sud, Canada, Grecia, Israel, Africa de Sud şi ar mai fi câteva“, spune artistul cu mândrie. Iulian îşi desfăşoară activitatea la sediul Uniunii Artiştiilor Plastici din România Craiova, dar şi în curtea locuinţei din satul Branişte. „Este foarte relaxant să lucrezi în curtea casei, în natură, mai ales acum când este vremea frumoasă. Acolo lucrez cel mai bine“, spune pictorul.
Citeşte în Adevărul.ro un interviu în exclusivitate cu artistul!