Viorica din Clejani, cu sânii la vedere la RMA! - FOTO

Viorica din Clejani, cu sânii la vedere la RMA! - FOTO

Ultima actualizare:

    Viorica din Clejani alături de familie
Viorica din Clejani alături de familie

Covorul Roșu de la Romanian Music Awards a fost, că în fiecare an, locul de desfășurare de forțe în ceea ce privește vestimentația artiștilor de la noi. Clejanii au ținut să dea un exemplu, venind îmbrăcați la patru ace, de la cel mai mic la cel mai mare.

Dacă domnii au ales niște costume simple, cuminți, fețele familiei s-au dezlănțuit, făcând întrecere chiar una cu cealaltă.

viorica din clejani
viorica din clejani

Viorica a ales o rochie roșie cu un decolteu foarte adânc, care la un momentdat i-a făcut ceva probleme, aproape lansând să se vadă cu ce a înzestrat-o natură. Concurnenta în ceea ce privește zonă bustului i-a făcut-o chiar fiică ei, Margherita, care a ales o rochie din dantelă, care lasă să se vadă fără rețineri, de data asta, cu ce a înzestrat-o domnul doctor.

Deși priveliștea a fost gustată din plin de public și presă, cel care a avut ceva probleme cu ținutele doamnelor pare să fi fost Ionita, care a fost surprins atenționându-și fiică în timp ce Viorică abia își mai putea ține decolteul în frâu!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Serbia jpg
bol jpg
revolutie invatamant romania elevi ore scoala preveri proiect statutul elevilor 884282 webp
nunta
incendiu Dâmbovița jpg
„sat” din Maramureș jpg
cutremur jpg
loto jpeg
image
image