Accident grav în București între două tramvaie. S-au ciocnit frontal, iar vatmanii și un călător au fost răniți

24 decembrie 2023 8:26   Actualitate
Ultima actualizare:

Două tramvaie s-au lovit frontal, în această dimineață, în București. Accidentul a avut loc pe Șoseaua Ștefan cel Mare, în zona intersecției cu strada Lizeanu. Accidentul a avut loc puțin înainte de ora 6, iar impactul a fost violent. Cei doi vatmani și un călător au fost răniți și au fost transportați la spital.

Tramvaiul Imperio, grav avariat

Două tramvaie s-au lovit frontal, în zona Ștefan cel Mare. Impactul a avut loc între un tramvai nou (Imperio) și unul vechi,  în apropiere de intersecția Strada Lizeanu, la ora 05:50. Totul s-a petrecut atunci când unul dintre mijloacele de transport public încerca să vireze la stânga, conform informațiilor transmise pe InfoTraficRomânia.ro.

În urma impactului, cei doi vatmani și un călător au fost răniți, necesitând îngrijiri medicale. Aceștia au fost transportați la Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon.

Brigada de Poliție Rutieră a transmis următorul comunicat:

„Din informațiile preliminare s-au stabilit următoarele:

Conducătorul tramvaiului liniei 1 care circula pe șos. Ștefan cel Mare dinspre str. Vasile Lascăr a intrat în coliziune cu tramvaiul liniei 5 care se deplasa pe șos. Ștefan cel Mare dinspre Piața Obor în momentul în care acesta din urmă a efectuat virajul la stânga.

Vatmanii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind unul negativ. Polițiștii efectuează cercetări în această cauză pentru a stabili exact cauzele și condițiile în care s-a produs accidentul”, au transmis polițiștii.

Trei linii de tramvai, blocate mai bine de două ore

În urma accidentului grav din Capitală, liniile au fost blocate pentru mai bine de 2 ore. Este vorba despre tramvaiele liniilor 1, 10 și 16.

Iată mesajul transmis pe contul de Twitter STB SA Clienți:

„Liniile 1, 10 și 16 – blocate pe ambele sensuri în zona Șoseaua Ștefan cel Mare/Strada Lizeanu. Cauză: eveniment de circulație. S-au aplicat masuri de deviere.

Pe perioada blocajului, STB a înființat linia navetă de autobuz 601 pentru a asigura preluarea fluxului de călători. Aceasta a circulat de la Bucur Obor, până la Gara Basarab”.

După mai bine de două ore, circulația tramvaielor în zonă a revenit la normal.

„La acest moment, cele trei linii de tramvai funcționează normal:

Liniile 1, 10 și 16 funcționează normal în zona Șoseaua Ștefan cel Mare/Strada Lizeanu. Blocare și deviere: 154 de minute (05:56-08:30)”, au anunțat reprezentanții STB.

Mai multe