Cătălin Cherecheș a fost eliberat din închisoare. Primele declarații după ieșirea din penitenciar: „A fost multă otravă în jurul meu”
Tribunalul Maramureș a respins vineri contestația formulată de DNA împotriva deciziei de eliberare condiționată a fostului primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș. Hotărârea este definitivă, iar acesta a părăsit penitenciarul în cursul zilei de vineri.
La ieșirea din închisoare, Cherecheș a fost întâmpinat de soția sa, care l-a îmbrățișat și l-a sărutat. Vizibil emoționat, fostul edil le-a mulțumit celor care i-au fost alături în perioada detenției.
„Soția mea este eroul acestei povești”
Primele cuvinte ale fostului primar au fost dedicate familiei, despre care spune că i-a fost cel mai mare sprijin.
„În primul rând îi mulțumesc soției mele. Ea este eroul acestei povești, pentru că a fost o poveste dureroasă, o poveste traumatizantă. Ea și familia mea sunt eroii. În rest, în afară de familie și Dumnezeu, nu există nimic important”, a declarat Cătălin Cherecheș la ieșirea din penitenciar, potrivit Adevărul.
Acesta a ținut să mulțumească și angajaților din penitenciarele în care a fost încarcerat.
„Vreau să mulțumesc Administrațiilor Penitenciarelor prin care am fost, la Rahova, Aiud și Baia Mare. Am întâlnit oameni profesioniști, oameni corecți, care au respectat legea și au dat dovadă de umanitate.”
„A fost multă otravă în jurul meu”
Fostul edil a spus că perioada petrecută în detenție l-a făcut să privească diferit anumite aspecte din viață și că intenționează să facă schimbări.
„Vreau să le mulțumesc și celor care mi-au uitat familia, pentru că este un moment în care îți faci curățenie în viață. A fost multă otravă în jurul meu și multe lucruri pe care trebuia să le corectez. A venit momentul să le corectez și am învățat foarte mult din această poveste a închisorii.”
Cherecheș a vorbit și despre oamenii pe care i-a cunoscut în penitenciar.
„Vreau să le mulțumesc colegilor mei din pușcărie, fraților mei pe care nu-i uit. Din afară lucrurile par într-un anumit fel, dar înăuntru vezi oameni care suferă și sunt departe de familiile lor.”
Fostul primar a precizat că își dorește să rămână implicat în viața comunității din Baia Mare.
„Vreau să mulțumesc prietenilor mei din administrația publică, în special lui Gabi Zetea, că mi-a continuat toate proiectele. Voi fi o voce a comunității și îi voi reprezenta pe băimăreni.”
De ce a fost condamnat
Cătălin Cherecheș executa o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru luare de mită, condamnare rămasă definitivă în anul 2024. Totodată, fostul edil mai este judecat într-un dosar privind trecerea frauduloasă a frontierei de stat și fals privind identitatea, după ce a fugit din România înainte de pronunțarea condamnării și a fost prins ulterior în Germania.
Judecătoria Baia Mare a admis cererea de eliberare condiționată în luna iunie, iar vineri Tribunalul Maramureș a respins definitiv contestația formulată de DNA, astfel că fostul primar a fost pus în libertate.