10 expresii pe care le spui zilnic, dar nu știi că vin din Evul Mediu. Ce înseamnă, de fapt, „lumina ochilor” sau „avocatul diavolului”

Multe dintre expresiile pe care le rostim instinctiv, fără să le mai cântărim sensul, au fost odinioară adevăruri de viață în Evul Mediu. Născute din ritualuri religioase, obiceiuri cavalerești sau observații cotidiene, aceste fraze au supraviețuit în timp. 

Ce înseamnă „a arunca mănușa” , „lumina ochilor” și „avocatul diavolului”

Unele s-au strecurat din latina clericală în limba populară, altele s-au transmis prin textele literare ale vremii. Astăzi, deși ne sunt familiare, puțini mai știu ce înseamnă cu adevărat „a arunca mănușa” sau de ce „lumina ochilor” e o metaforă atât de intimă.

Un exemplu clar este chiar această ultimă expresie, care vine din engleza veche, unde pupila era numită „mărul ochiului” – o imagine delicată, care a devenit metaforă pentru tot ce e mai drag, mai valoros. Așa a ajuns „lumina ochilor” să nu mai desemneze doar o parte a corpului, ci o comoară sufletească. Biblia însăși a contribuit la propagarea expresiei, iar traducerile moderne au păstrat-o intactă, ca pe o amprentă a limbajului iubirii.

Tot din cultura medievală vine și imaginea mănușii aruncate. Nu e o simplă figură de stil, ci un gest real: cavalerii, atunci când voiau să provoace pe cineva la duel, aruncau mănușa la picioarele adversarului. Cine o ridica, accepta lupta. Astăzi, „a arunca mănușa” înseamnă a lansa o provocare deschisă, dar fără riscul sabiei.

Un caz aparte este cel al „avocatului diavolului”, care, deși pare o invenție modernă, are o origine riguroasă în sânul Bisericii Catolice. În procesul de canonizare a unui sfânt, cineva trebuia să joace rolul scepticului, să caute argumente împotriva sanctificării. Acel „Promotor al credinței”, cum era numit oficial, purta și titlul de advocatus diaboli. De aici și sensul contemporan al expresiei: cineva care pune la îndoială o idee doar pentru a testa soliditatea argumentelor.

„Nu tot ce strălucește e aur”, „sângele apă nu se face” și „țara nimănui”

Nu mai puțin celebră este expresia„nu tot ce strălucește e aur”, pe care o regăsim în textele lui Alain de Lille, dar care și-a câștigat faima prin Shakespeare. Ideea că aparențele pot înșela a devenit o lecție de viață, transmisă din generație în generație. Astăzi, o folosim pentru a avertiza asupra tentațiilor periculoase sau a oamenilor care se prezintă altfel decât sunt.

La fel de ancorată în înțelepciunea populară e și fraza „sângele apă nu se face”. Într-o epocă în care convertirea religioasă era o problemă de familie și de onoare, această expresie marca diferența dintre legăturile de sânge și cele spirituale. Apărută în secolul al XIII-lea, ideea era simplă: poți schimba credința, dar nu poți rupe sângele. Chiar și astăzi, fraza e rostită pentru a sublinia că familia rămâne, indiferent de neînțelegeri.

O altă expresie cu rezonanță istorică este „țara nimănui”. Termenul provine din registrele medievale engleze, unde „Nomansland” desemna un teritoriu neclar, neadministrat. Azi, expresia este folosită pentru a descrie orice spațiu lipsit de control sau responsabilitate.

„Zi cu litere roșii”, „un măr strică toată lada”, „cu ochii minții” și „nu trezi câinii adormiți”

Puțini știu că până și zilele de sărbătoare aveau un cod cromatic. În calendarele medievale, zilele importante, în special cele dedicate sfinților, erau scrise cu roșu. De aici vine expresia „zi cu litere roșii”, sinonimă astăzi cu o zi specială, sărbătorească, ieșită din rutina obișnuită.

De la roșu trecem la putred, odată cu binecunoscuta expresie „un măr stricat strică toată lada”. Ce era valabil în piețele Evului Mediu rămâne valabil și în psihologia grupurilor: un singur individ corupt poate compromite întreaga comunitate. Chaucer însuși o folosea în secolul al XIV-lea, pentru a vorbi despre păcatul care se infiltrează și se răspândește.

O metaforă mai subtilă este „cu ochii minții”, care evocă nu doar imaginația, ci și capacitatea de introspecție. Încă din scrierile lui Joachim de Floris, această expresie desemna viziunea interioară, o formă de claritate spirituală. În lumea de azi, în care totul e vizual, „a vedea cu ochii minții” e o formă de a păstra contactul cu interiorul, scrie adevărul. 

În fine, o expresie de un pragmatism fermecător: „nu trezi câinii adormiți”. Apărută în literatura franceză și popularizată de Chaucer, fraza este un avertisment blând: nu tulbura liniștea inutil, nu provoca probleme acolo unde nu sunt. Într-o lume tensionată, acest sfat medieval rămâne mai actual ca oricând.