A vizitat peste 80 de țări, dar nu recomandă două locuri de vacanță populare: „Acea excursie a fost atât de diferită”

23 martie 2026 6:30

Cu toții ne dorim să călătorim în jurul lumii, iar pentru un bărbat în vârstă de 33 de ani din Austria, acest vis a devenit realitate. Carl a vizitat nu mai puțin de 80 de țări și spune că există unele destinații foarte populare care nu l-au impresionat deloc.

Bali nu l-a impresionat pe turistul austriac / foto: Pixabay

Atunci când și-a terminat studiile, visul lui Carl nu era o carieră sau o viață obișnuită, ci dorea să viziteze lumea. După o călătorie în China, tânărul austriac a dorit să exploreze cât mai multe țări, iar, în timp, visul lui s-a transformat în realitate.

„Acea excursie a fost atât de diferită față de oricare altă experiență pe care am avut-o în trecut și a dat naștere fascinației mele pentru călătorii”, a povestit Carl, conform Daily Mail.

După ce a terminat facultatea, austriacul a economisit bani, iar în 2023 a renunțat la locul de muncă, și-a vândut casa și cele mai multe bunuri și a plecat în aventura sa.

A călătorit în jurul lumii din 2023

Carl a început să călătorească în jurul lumii din 2023 / foto: arhivă personală

Carl a călătorit în jurul lumii din 2023 și deja a reușit să viziteze 81 de țări. De-a lungul timpului, el a reușit să descopere unele locuri de vis pe care nu foarte mulți turiști le cunosc. Asia Centrală, mai ales Kazahstanul, l-a impresionat profund pe turistul austriac. În plus, el recomandă și Laos, Armenia, Iordania și Bolivia celor care își doresc o vacanță de vis.

Cu toate acestea, există și unele destinații considerate a fi de top, dar care nu l-au impresionat deloc pe turistul austriac.

Care sunt destinațiile populare pe care nu le recomandă

Carl a spus că nu a fost deloc impresionat de Bali și Thailanda, pe care le-a descris ca fiind mult prea aglomerate pentru preferințele sale. Deși sunt două locații foarte apreciate printre turiști, aceste destinații nu se numără deloc printre favoritele austriacului.

În ce privește stilul lui de viață, Carl spune că este conștient că nu va putea să-și petreacă restul vieții călătorind. Cu toate acestea, el spune că spiritul de aventură nu îl va părăsi niciodată.

Mai multe