Alertă la Boeing! Li s-a rupt fuzelajul în zbor. 139 de oameni se aflau la bord

17 martie 2024 14:45   Fapt divers

Necazurile se țin scai de compania americană Boeing! Un avion United Airlines, care zbura din San Francisco în Oregon, a aterizat vineri fără un panou. Fuzelajul s-a desprins în timpul zborului, la doar două luni după un incident similar care a declanșat anchete privind standardele de siguranță și de calitate ale acestor aeronave.

Oficialii din domeniul siguranței aeriene americani au declanșat acum o nouă anchetă, în cazul avionului Boeing 737-800, căruia i s-a desprins un panou. Autoritățile de la Aeroportul Internațional Rogue Valley Medford din Oregon au declarat că lipsa fuzelajului a fost detectată în timpul unei inspecții ce a avut loc după zbor, iar aeronava care transporta 139 de pasageri și șase membri ai echipajului a aterizat în siguranță. Un purtător de cuvânt al United Airlines a spus că nu a existat nicio situație de urgență, deoarece nu au existat dovezi de avarii în timpul zborului: „Vom efectua o examinare amănunțită a avionului și vom efectua toate reparațiile necesare înainte de a reveni în serviciu. Vom face de asemenea, o investigație pentru a înțelege mai bine cum s-a produs această avarie”.

Panoul care s-a desprins se afla pe partea inferioară a avionului Boeing, mai exact acolo unde aripa se întâlnește cu corpul aeronavei, lângă trenul de aterizare, relatează publicația Sky News. Avionul Boeing 737-824 este un precursor al modelului MAX. Acest model a fost lansat în aprilie 1998, iar compania aeriană United Airlines îl operează din noiembrie 2011. Incidentul de vineri este doar cel mai recent dintr-o serie de probleme cu care s-a confruntat în ultima vreme compania Boeing.

Avioanele Boeing, implicate în tot mai multe incidente

În luna ianuarie, o aeronavă Boeing 737 MAX 9 a aterizat de urgență în Oregon, după ce o ușă s-a desprins în zbor. Pe 6 martie, vaporii detectați în cabina zborului Alaska Airlines Boeing 737-800 cu destinația Phoenix i-au făcut pe piloți să se întoarcă la aeroportul Portland. Pe 11 martie, o aeronavă Boeing 787, care aparține companiei chiliene LATAM Airlines, a suferit defecțiuni tehnice în timpul zborului.

Avionul, care călătorea din Australia către Noua Zeelandă, a căzut în gol peste 150 de metri într-o clipită, rănind 50 de pasageri, dintre care 12 au ajuns la spital.

Mai multe