Caii sălbatici "de la Letea", numărați oficial. Câte animale trăiesc libere în Delta Dunării

10 martie 2023 8:22   Fapt divers
Ultima actualizare:

Caii care trăiesc în libertate au fost numărați, în luna februarie a acestui an. Cei care s-au ocupat de evaluare au fost reprezentanții Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării împreună cu multe ONG-uri de profil, scrie adevărul.ro.

Evaluarea a cuprins numărul total de cai, dar și zonele de distribuție a acestora pe teritoriul Rezervației. ,,Este cel mai mare efort depus până în prezent pentru identificarea într-un singur moment a cailor liberi din Rezervația Biosferei Delta Dunării, prin metode științifice validate și prin metode independente (numărare cu specialiști și observatori precum și materiale video geocodate)", anunță Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Cum au fost numărați caii 

Pentru numărarea cailor a fost folosită metoda survolului aerian cu elicopterul pentru a asigura acoperirea întregii zone de studiu de la o înălțime adecvată pentru a permite identificarea și numărătoarea cât mai precisă. În cursul celor 6,5 ore de zbor a fost parcursă o distanță de 839,8 de kilometri și au fost observați 1.926 de cai în 16 zone monitorizate. 

,,Zona cea mai populată cu cai este Grindu Letea, 915 exemplare. Având în vedere că survolul din anul 2019 a identificat un număr de 444 de cai în această zonă, populația lor este în evidentă creștere", spun cei din ARBDD.

De ce anunțau autoritățile că vor să scape de caii sălbatici

Ne amintim că în luna februarie, după ce au fost identificați mai mulți cai bolnavi în județul Tulcea, dar și pe motiv că aceștia ar distruge ecosistemul, autoritățile au anunțat că vor lua măsuri radicale. Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea (DSVSA) împreună cu Prefectura, dar şi cu Guvernatorul Deltei vor să microcipeze caii şi să-i dea celor care pretind că sunt proprietarii lor, iar cei care sunt nerevendicaţi, să-i dea primăriilor.

„Legislaţia este clară şi spune că fiecare proprietar trebuie să-şi identifice animalul. Aici probabil ar trebui să fim mai fermi, toate autorităţile statului, şi să se facă o catagrafie a populaţiei de cai şi, în momentul în care ei sunt revendicaţi, să fie microcipaţi, iar cei care nu sunt revendicaţi, să şi-i asume autorităţile publice locale, Administraţia Deltei, poate o organizaţie neguvernamentală sau Consiliul Judeţean”, spunea directorul DSVSA Tulcea, Mitică Tuchilă.

Citește continuarea articolului pe adevărul.ro.

Mai multe