Cât pot plăti românii care lasă aerul condiționat pornit pe timpul nopții. Costul este surprinzător de mic
Temperaturile din timpul verii devin din ce în ce mai fierbinți în ultimii ani, iar tot mai mulți români apelează la aerul condiționat pentru a trece cu bine peste perioada caniculară. Din păcate, facturile au crescut și ele, iar răcoarea din casă poate fi mult mai scumpă decât am putea crede inițial.
Verile din Europa devin din ce în ce mai fierbinți, iar aerul condiționat se transformă dintr-un detaliu opțional în ceva cu totul crucial pentru sănătatea noastră pe timpul verii. Cu toate acestea, dincolo de utilitate, nimeni nu poate uita de problema costurilor.
Facturile sunt și ele tot mai scumpe, iar orele de răcoare pot deveni foarte costisitoare, dacă nu suntem atenți. Pentru a menține costul la un nivel aproape neglijabil, nu numai că trebuie să știm la ce temperatură trebuie setat aparatul de aer condiționat, dar el trebuie să fie și unul cât mai modern cu putință.
Mulți oameni pornesc aparatele de aer condiționat vara
În condiții optime, costul pentru opt ore de utilizare a aparatului de aer condiționat poate fi unul infim. Mai precis, potrivit unui studiu realizat de portalul francez Selectra.info, opt ore de utilizare pot ajunge să ne coste doar un singur euro!
Însă, aparatul folosit de experții francezi era unul modern, dotat cu tehnologie inverter. Această funcție reglează automat intensitatea odată ce temperatura dorită a fost atinsă. Iar dacă aparatul este setat la temperatura de 26 de grade și lăsat pornit pe timpul nopții, el va consuma doar foarte puțin curent.
Cât pot plăti românii care lasă aerul condiționat deschis noaptea
Practic, pe parcursul nopții, un astfel de aparat modern, setat la 26 de grade, poate consuma undeva între 0,50 și 0,65 de euro. În același timp, aerul condiționat mobil, care nu are funcție de modulare, poate să ne coste aproximativ 1,71 de euro pe noapte, dacă este lăsat pornit vreme de opt ore.
Acest calcul a fost realizat pe baza tarifelor folosite în Franța în luna iulie, așa că trebuie să fim atenți și la aceste diferențe. Având în vedere tarifele din România, poate fi vorba despre o sumă cuprinsă între 2,65 de lei și 4,64 de lei pe noapte, dacă este vorba despre un aparat de aer condiționat modern.
Desigur, dacă temperatura setată este mai mică de 26 de grade, consumul va crește iar, la finalul lunii, factura va fi mai scumpă.