Ce este „situationship”, noul tip de relație „când vrei și cât vrei” care prinde avânt și în România
Acest tip de relație nu este nou, dar de curând i s-a dat și o denumire: situationship, iar Urban Dictionary o definește ca fiind mai mult decât o prietenie, dar nu chiar o relație. Situationship este relația fără angajament sau o conexiune romantică fără a defini o relație. Acest nou tip de relație în care fiecare își asumă atat cât își dorește fără să dea socoteală prinde avânt și în România.
Relația ideală: atât cât vrei și când vrei
Situationship-urile pot fi bazate pe comoditate sau pe circumstanțe de scurtă durată, care sunt expuse capcanelor unei relații obișnuite, anume intimitatea fizică și conexiunea emoțională.
Cu alte cuvinte, este o relație numai când vrei tu să fie, care pot include și cinele intime, dar fără invitațiile la adunări în familie. Situationship-urile presupun planuri pe moment când ești plictisit, dar nu trebuie - să zicem - să bagi hainele partenerului la spălat.
E genul acela de relație în care te bucuri de partener cât e lângă, acolo, tine, dar uiți de el când nu e.
Există un „dar”
Oricine a fost într-o situationship îți va spune că e mai ușor de zis decât de făcut.
Problema e că oamenii și situațiile se schimbă, iar limitele unei situationship devin din ce în ce mai difuze odată cu asta. Un partener poate ajunge să vrea mai mult timp și angajament, în timp ce celălalt nu are cum să ofere asta.
Dar asta nu înseamnă că oamenii ar trebui să evite cu totul situationship-urile.
„Sunt multe cazuri în care două sau mai multe persoane ajung împreună ca să-și împlinească una sau mai multe nevoi relaționale, fără să sară într-o relație romantică propriu-zisă”, a spus pentru VICE Ben Goresky, un coach de relații din Vancouver.
Potrivit lui Goresky, toată lumea are nevoi, fie că e vorba despre sex, siguranță, statut social, companie, stimulare mentală, fie conexiune spirituală, iar oamenii pot intra în situationship-uri ca să obțină oricare dintre astea.
În România
În 2023, în România numărul divorțurilor a cunoscut o creștere fără precedent. Practic, din 100.000 de căsătorii, 20.000 au eșuat, iar partenerii au divorțat, potrivit ultimelor statistici furnizate de Institutul Național de Statistică.
Din teama de a avea o căsnicie nefericită, tinerii nu mai vor să-și asume angajamente, tocmai de aceea intră în „situationship-uri”
Relațiile care nu presupun obligații prind avânt în România, iar termenul situationship este tot mai popular pe rețelele sociale. De teama eșecului sau din lipsei de timp, refuzul de a-și asuma responsabilități sunt o parte din motivele pentru care tinerii și nu numai se îndreaptă spre acest tip de realție situationship.