Ce înseamnă expresia „de pamplezir”. Când se folosește, de fapt

5 decembrie 2023 11:47   Fapt divers

Unele expresii, aparent bizare, pot părea extrem de ușor de explicat și tradus. De exemplu, ai auzit de expresia „de pamplezir”? Pare greu de înțeles, însă explicație este cât se poate de simplă. Iată ce înseamnă și când se folosește expresia „de pamplezir”.

„De pamplezir” este o expresie ce înseamnă de plăcere, din capriciu, gratuit, de amorul artei, fără vreo miză serioasă. Nu îl vei găsi în DEX, dar vei găsi „plezir”, pleziruri = plăcere. Bineînțeles, din franțuzescul „plaisir”. Cuvântul a intrat în română cel mai probabil în secolul al XIX-lea și a rămas cu o grafie românească, se scrie cum se aude. Are și două derivate pe teren românesc, plezirist și plezirism. Rodica Zafiu, lingvistă română, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universității din București, le numește pseudofrantuzisme.

Când se folosește expresia „de pamplezir”

Ei bine, poți folosi expresia „de pamplezir” oricând vrei să spui că faci ceva doar ca să bifezi sau de plăcere. De asemenea, este e foarte folosit în presă, în editoriale, în cronici de evenimente sau cronici sportive. Ce avantaje are? Vine cu o doză de ironie, o mulțime de nuanțe și o sonoritate franțuzită, iar toate astea fac din această expresie ceva foarte agreabil.

De exemplu: „O ceremonie de pamplezir” a fost titlul unui articol, despre o sărbătoare națională organizată cu fast la care politicienii pare că au venit doar să bifeze și să țină discursuri, iar aici „de pamplezir” nu înseamnă de plăcere, ci e o ceremonie de formă, de ochii lumii, ca să fie. Denotă superficialitatea, fastul lipsit de substanță.

„De pamplezir” ar fi apărut în limba română în secolul al XIX-lea, pentru că regăsim expresia la Caragiale, când spune Zița: „Merg numai așa de un pamplezir”. De plăcere, dintr-un moft, dintr-un capriciu, fără vreun scop anume.

Acum, care este originea expresiei? O ipoteză ar fi că vine de la „par plezir”, o încercare de traducere românească a lui „de plăcere”. Dacă ne gândim la românii foarte franțuziți din secolul al XIX-lea, atunci e simplu să ne imaginăm că a circulat foarte bine expresia, alături de tot felul de alte asemenea cuvinte ironizate uneori de Caragiale.

Mai multe