Ce se întâmplă dacă îți schimbi numele? Explicația oferită de numerologul Eduard Agachi: „Dau cu piciorul unor șanse”
De obicei femeile sunt cele care, în mare parte, își schimbă numele atunci când se căsătoresc însă există și excepții. Sunt sufieciente cazuri în care bărbații aleg să ia numele soției sau diferite persoane aleg să își schimbe prenumele. Potrivit specialiștilor din numerologie această decizie are un impact profund. Numerologul Eduard Agachi ne-a oferit detalii în exclusivitate!
Ce se întâmplă dacă îți schimbi numele
Ce spun cifrele care corespund literelor din numele nostru despre noi? Ce impact are schimbarea numelui?
Filozofii din Grecia antică au evidențiat necesitatea numelor datorită faptului că acestea definesc cel mai bine natura unui lucru. Cu alte cuvinte, ei considerau că fiecare lucru își atrage propriul nume prin însăși existența sa, prin trăsăturile care îl definesc și prin funcționalitatea pe care o are. În vremuri străvechi numele proprii descriau anumite virtuți, abilități sau calități interioare.
Numele propriu este precum un simbol pe care îl primești la naștere. Este ceea ce te definește și codul prin care toți ceilalți te vor recunoaște de-a lungul vieții. Numelui tău îi vor fi atribuite de către cei cu care intri în contact diferite experiențe, amintirea evenimentelor care i-au marcat, un set de trăsături fizice, psihice, emoționale sau morale, o anumită conduită, un stil vestimentar, ticuri verbale sau gesturi și multe alte astfel de elemente specifice. Tot ceea ce reprezinți va ajunge să fie asociat cu numele pe care îl porți. Ai nevoie de nume pentru a te diferenția de ceilalți și pentru a interacționa eficient cu aceștia. Dincolo de semnificația etimologică a numelui pe care îl porți sau de valoarea semantică și lexicală a acestuia, cunoașterea numerologică îți propune un studiu obiectiv al numelui tău complet. Studiul respectiv îți va dezvălui adevărata identitate a acestuia și puterea cu care te-a înzestrat din momentul în care ți-a fost oferit.
Cuvântul este alcătuit dintr-o haină fizică reprezentată de literele și sunetele din care este format și dintr-un spirit care îl animă. Limbajul este considerat a fi exprimarea gândirii iar cuvintele iau naștere în urma proceselor cognitive și raționale. Fiecare gând și fiecare idee are o anumită încărcătură informațională și energetică. Numele propriu are deci o încărcătură energetică iar aceasta influențează direct omul însă într-o măsură mult mai mică decât o face ziua de naștere. Aș spune că cel mult 10%, poate 15% în cazul vedetelor sau celor cu nume de scenă, numele este în măsură să facă o diferență.
„Schimbarea numelui duce la o armonizare interioară”
Schimbarea numelui duce la o armonizare interioară. Fiind două structuri diferite, data de naștere și numele complet, acestea vin cu un aport energetic aparte. Se întâmplă cazuri în care vibrațiile celor două nu sunt complet armonizate și astfel iau naștere conflicte interioare care se manifestă toată viața. Multe dintre ele pot duce la realizări ieșite din comun, de multe ori mărețe, însă consumul psihic și emoțional este pe măsură. Adică, mi-e greu să cred că cineva ar alege conștient o astfel de viață, punând în balanță costul succesului pe care l-ar putea obține cu efortul sau greutățile prin care ar fi nevoit să treacă constant. Pentru asta se pot face mici modificări ale numelui astfel încât lucrurile să devină mai echilibrate puțin.
Sfatul meu este ca înainte de a schimba numele, omul să se străduiască să se cunoască mai bine pentru că de multe ori dau cu piciorul unor șanse cu care nu se vor mai întâlni. Schimbarea numelui se practică de mii de ani în diferite organizații și instituții mai mult sau mai puțin secrete, în călugărie, ca nume de scenă sau pseudonim, în botezul pe care îl primesc inițiații din foarte multe meserii, în numeroase culturi din toată lumea și până chiar și botezul creștin este însoțit de un ritual sofisticat. Ce vreau să scot în evidență cu asta este importanța pe care o acordăm de fapt numelui și modului în care acesta ne este oferit.