Cea mai frumoasă poveste din București dispare. Bodega magică de pe Povernei unde consumația se plătea în opere de artă

Încă mai stă în picioare, dar nu mai e mult până să cadă. Și o dată cu ea cad în uitare și oamenii care și-au legat viața de ea, povestea locului și semnificația sa. A fost singura cârciumă din București unde consumația nu se plătea cu bani, ci în opere de artă. I se spunea Bodega magică de pe Povernei. Avea pereții și tavanul tapetați cu tablouri, unele de Luchian și Tonitza. Nimeni nu își explică cum a rezistat comunismului. Dar azi, nu o mai bagă nimeni în seamă și se dărâmă bucățică cu bucățică.

Încă o poveste frumoasă a Bucureștiului, gata să moară

În perioada interbelică, Ioan Jerca a fost proprietarul prăvăliei și bodegii de delicatese și coloniale „Consumul Jerca Francez”, deschisă pe Povernei, la nr. 44.

Apoi la sfârșitul anilor ’60, începutul anilor ’70, îi găsim pe frații Ioan și Victor Jerca asociați cu Victor Pera, mandatari ai Bodegii „Povernei-Tismana” care era în vecinătate – pe str. Clopotarii Vech,i la intersecție cu str. Povernei. Povestea lor de cârciumari-colecționari de artă a intrat în legendă.

Până și ziarele din timpul regimului comunist vorbesc despre un loc senzațional, cu pereții și tavanul tapetate cu tablouri semnate de mari pictori, o oază de libertate unde mulți artiști își plăteau consumația cu propriile lor opere, scrie B365.

Din farmecul de altădată al bodegii fraților Jerca a mai rămas doar o clădire abandonată, pe strada Povernei la nr. 44. În acest loc, cândva plin de viață artistică elevată, Ioan Jerca vindea vin bun, rubiniu, de Corcova, și mici felii de baghetă cu sardele, brânză sau anșoa, ceea ce azi numim tapas sau mezze.

“Trei ori trei fac nouă, bei până plouă”

Iată cum era descris locul în ziarul România Liberă în ianuarie 1973.

„Tihnit, nițel duminical, ocrotit de învăluiri aproape duioase, colțul acesta a atras și a găzduit pași și zăboviri artisticești, croieli, dacă nu chiar țesături întregi de proiecte literar glorioase. Știu dintr-o mărturisire-document de istorie literară că pe timpul tramvaielor de cai ființa aici pe strada Povernei o bodegă ispitită cu firma “Trei ori trei fac nouă, bei până plouă”, unde se adunau și învălmășeau replici adversare sau duioase mai mirene, și mai puțin circulate decât cele din cafenelele olimpic-artistice ale timpului”.

Pictorul Luchian a locuit o vreme pe strada Povernei, la numărul 8 și, conform ziarelor vremii, cel puțin una dintre lucrările sale făcea parte din colecția lui Ioan Jerca.

„Toți pereții (chiar și tavanul) sunt plini de tablouri. Se află aici o lucrare semnată de Tonitza, iar restul artiștilor plastici sunt Pallady, Iser, Pacea, Apostu, Breazu și mulți alții. Colecția (câteva sute de opere de artă) aparține fraților Ioan și Victor Jerca, responsabilii bufetului. Colecția a fost văzută de numeroase persoanalități artistice și literare”, a povestit Oana Marinache, istoric de artă, potrivit sursei.

Bucureștenii își amintesc

Pagina de Facebook “Imagini și povești din București” a postat fotografii cu celebra bodegă.

„Cunosc bodega, o perioadă mergeam destul de des. Aveau un vin bun, negru. La bodegă veneau artiști plastici care își expuneau unele lucrări, erau plini pereții de desene, mici tablouri, acuarele. Vinul se bea la pahar, responsabilul bodegii a avut o inițiativă originală pentru acea vreme, făcea sendvișuri din felii de baghete, de mici dimensiuni, cu slănină, sardele din conserve, anșoa, etc, care se vindeau foarte bine. Erau ieftine, nu mai știu prețul, cum ar fi astăzi un leu bucată. Din gustări se făcea un profit bun”, a scris bucureșteanul Vasile Bereș.

„Îmi amintesc că era un loc întunecos, tapetat cu picturi, și eram impresionată de câte existau acolo. Nu știam ce se întâmpla sau cum au fost adunate toate acele opere de artă, după aceea am aflat de la bunici și de la părinți. Erau doi frați, Victor și Ioan Jerca, dintre care unul dintre ei, Ioan, se ocupa de cârciumă și știa meseria asta foarte bine. Nu era ideea de cârciumă unde se duc oamenii și se îmbată, era un loc în care se stătea de vorba, se făceau schimburi de idei, un fel de Capșa la alt nivel”, își amintește și Delia Silvia Marc.

„În zonă erau mulți artiști, graficieni sau pictori și dacă nu aveau bani aduceau un desen, un crochiu sau o pictură pe format mic ( A4) pentru paharele de vin. În timp, mulți străini au aflat de bodegă și veneau să o vadă, iar dacă le plăcea un tablou îl cumpărau, iar patronul își scotea banii însutit. Vinul era din Vrancea”, povestește și Joncsi Lorincz.

Clădirea este azi o ruină și stă să cadă.