Cea mai grea limbă din lume, vorbită de un miliard de oameni. „Ba” înseamnă „tată”, opt” și „dă-o afara”

Dificultatea unei limbi poate fi evaluată în funcție de gramatică, vocabular, pronunția sau sunetele neobișnuite care nu se aseamănă cu cele din limbile de origine indo-europeană. Una dintre cele mai grele limbi, dacă nu chiar cea mai grea limbă este mandarina. Aceasta este vorbită de peste un miliard de oameni.

Mandarina, istoria celei mai grele limbi de pe pământ

Mandarina face parte din familia limbilor sino-tibetane și este vorbită de peste un miliard de oameni, fiind limba oficială a Chinei.

Istoria sa își are începuturile în urmă cu aproximativ 3.000 de ani pe vremea dinastiilor antice chineze. Evoluția sa a fost influențată de dezvoltarea centralizată a imperiului chinez, precum și de unificarea dialectelor regionale.

Mandarina este o limbă tonală, ceea ce înseamnă că intonația cu care este rostit un cuvânt poate schimba complet semnificația acestuia. Există patru tonuri principale, ceea ce face ca pronunția să fie foarte importantă.

De exemplu, cuvântul „ba” poate avea diferite înțelesuri, precum „opt”, „dă-o afară”, „așteaptă” sau „tată”, în funcție de tonul folosit.

În plus, limba mandarină dispune de un sistem de scriere complex, care include sute de caractere (hanzi) care nu au corespondență directă cu alfabetul nostru.

În total, există zeci de mii de caractere. O persoană educată folosește în mod obișnuit aproximativ 8.000.

Deși gramatica mandarinei este relativ simplă în comparație cu alte limbi asiatice (nu are timpuri verbale complexe, conjugări sau genuri gramaticale), ordinea cuvintelor în propoziții este esențială pentru înțelegerea corectă a sensului.

Japoneza, maghiara, printre limbile cele mai grele

Japoneza utilizează trei sisteme de scriere simultan: hiragana, katakana și kanji.

Kanji sunt caractere chinezești adaptate în limba japoneză, iar învățarea acestora necesită o memorie extraordinară. Hiragana și katakana sunt două silabare folosite pentru cuvinte native japoneze și, respectiv, pentru cuvinte de origine străină.

Limbajul japonez are diferite niveluri de politețe, care modifică forma verbelor și chiar vocabularul utilizat, în funcție de context și de relația socială dintre vorbitori.

Japoneza urmează o ordine a cuvintelor Subiect-Obiect-Verb (SOV), diferită de engleză, de exemplu, care este Subiect-Verb-Obiect (SVO).

Aceasta poate complica înțelegerea limbii pentru vorbitorii de limbi occidentale.

Araba literară standard este limba folosită în contexte oficiale și literare, dar fiecare țară sau regiune vorbitoare de arabă are propriul său dialect. Aceste dialecte pot varia atât de mult încât vorbitorii din diferite regiuni nu se pot înțelege întotdeauna.

Araba are sunete care nu există în majoritatea limbilor europene, cum ar fi sunetele gh, ʿayn și ḥ. Aceste sunete sunt foarte greu de pronunțat corect pentru non-nativi.

Alfabetul arab este scris de la dreapta la stânga și include litere care își schimbă forma în funcție de poziția lor într-un cuvânt, ceea ce face citirea și scrierea o provocare.

Maghiara, o limbă cu o gramatică dificilă

Limba maghiară are un sistem foarte complex de declinări, cu aproximativ 18-20 de cazuri gramaticale, care determină cum sunt folosite substantivele și pronumele în funcție de funcția lor în propoziție.

Maghiara este o limbă fino-ugrică, ceea ce înseamnă că nu este legată de limbile indo-europene și are un vocabular destul de diferit față de celelalte limbi europene, făcându-o mai greu de învățat pentru majoritatea europenilor.

Dificultatea unei limbi depinde adesea de cât de diferită este aceasta față de limba maternă a vorbitorului.

Limbile asiatice precum mandarina, japoneza, coreeana și araba sunt adesea considerate printre cele mai grele pentru vorbitorii de limbi europene din cauza diferențelor fundamentale în pronunție, structură și sistemele de scriere.