Cea mai rapidă mașină de jucărie din lume! Poate atinge 148 km/h
Arată ca o mașină de jucărie obișnuită, dar este complet ieșită din comun! Acest mic vehicul poate atinge o viteză maximă de 148,45 km/h. A fost creat de inginerul electric Marcel Paul (31 de ani) din Germania și a intrat în Cartea Recordurilor drept cea mai rapidă mașină de jucărie modificată din lume.
Marcel s-a descris drept un „mare tocilar”, care este pasionat de mașini. El și-a dorit să modifice un autoturism de jucărie pentru a ajunge inițial la viteza de 141 km/h - viteza necesară călătoriei în timp în celebrul film din anii 80, „Înapoi în viitor”. I-a plăcut să se joace cu Bobby Cars încă de când era copil. Bobby Car este un tip de mașinuță de jucărie care a fost inventată pentru a ajuta copiii să învețe să meargă, dar în anii 1990 au început să fie folosite în curse pe pantă.
După ce a câștigat 14 Campionate Mondiale și 9 Campionate Europene, Marcel este unul dintre cei mai de succes concurenți din istoria acestui sport, care este supravegheat de Asociația Bobby Car Sports. „Fiorul vitezei m-a fascinat întotdeauna”, a spus Marcel Paul, care în trecut a atins viteze record în mașinile Bobby cu motor gravitațional, potrivit Cărții Recordurilor Guinness. Cu toate acestea, pentru a obține noul său record, a decis să monteze o mașină Bobby cu un motor, permițându-i să circule pe un drum plat.
Marcel Paul a scos din buzunar 9,800 $ pentru a modifica mașinuța
A cumpărat un Baby Porsche 911 de la compania BIG pentru a-l folosi ca bază pentru construcția sa. A dezvoltat un șasiu din aluminiu pentru vehicul, apoi a făcut câteva alte ajustări – la fel ca cele făcute unei mașini de curse adevărate – cum ar fi scăderea suspensiei și adăugarea unui volan special pentru curse.
Inginerul a declarat că găsirea de sponsori s-a dovedit a fi una dintre cele mai dificile părți ale proiectului. În total, el a cheltuit aproximativ 9,800 de dolari pentru a proiecta autoturismul.