Cine a fost românul respectat de unguri și de care se temeau otomani. Eroul care a unit Europa în fața pericolului

Puține figuri istorice din Evul Mediu reușesc să depășească granițele identitare și să fie revendicate, respectate și admirate de mai multe popoare. Iancu de Hunedoara este una dintre ele. Român prin origine, lider al Regatului Ungariei prin destin, comandant european prin fapte, el rămâne un simbol al curajului, al strategiei militare și al unei epoci în care continentul se afla în fața uneia dintre cele mai mari amenințări din istoria sa: expansiunea Imperiului Otoman.

La 21 august 1456, în tabăra de la Zemun, lângă Belgrad, se stingea din viață unul dintre cei mai mari comandanți militari ai secolului al XV-lea. Moartea sa a fost resimțită nu doar în Transilvania sau Ungaria, ci în întreaga lume creștină.

Origini românești și ascensiune într-o lume a armelor

Născut în jurul anului 1407, Ioan de Hunedoara – cunoscut în istorie drept Iancu de Hunedoara – provenea dintr-o familie românească din zona Transilvaniei. Tatăl său, Voicu, fusese ostaș în slujba regelui maghiar Sigismund de Luxemburg, iar loialitatea și faptele de arme ale familiei au deschis drumul unei cariere excepționale.

Într-o epocă în care meritul militar putea schimba destinul unui om, Iancu s-a impus rapid prin disciplină, inteligență strategică și o rară capacitate de conducere. Regele Sigismund i-a oferit cetatea Hunedoara, unde avea să se ridice ulterior impunătorul castel care îi poartă numele și care, astăzi, este unul dintre cele mai cunoscute simboluri medievale din România.

Voievod al Transilvaniei și conducător al Ungariei

În 1441, Iancu de Hunedoara este numit voievod al Transilvaniei, funcție pe care o va deține până la moarte. În paralel, a fost comite al Timișoarei și ban al Severinului, consolidându-și influența politică și militară într-o regiune-cheie pentru apărarea Europei Centrale.

Între 1446 și 1453, devine guvernator al Regatului Ungariei, iar ulterior căpitan suprem al Ungariei și Transilvaniei. Pentru unguri, Iancu de Hunedoara nu a fost un „străin”, ci liderul care a apărat statul într-un moment critic, un comandant respectat și o figură fondatoare a stabilității politice.

„Atletul lui Hristos” și apărătorul Europei

Ascensiunea Imperiului Otoman după căderea Constantinopolului a schimbat radical echilibrul de putere în Europa. Iancu de Hunedoara a fost printre puținii lideri care au înțeles amploarea pericolului și au acționat consecvent pentru organizarea unei rezistențe creștine.

În 1456, la Belgrad, reușește ceea ce părea imposibil: îl învinge pe sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. Victoria a avut un ecou uriaș în Europa, iar Papa Calixt al III-lea îl numește pe Iancu de Hunedoara „atletul lui Hristos”, un titlu rezervat marilor apărători ai creștinătății.

Această victorie a întârziat înaintarea otomană spre centrul continentului și a oferit Europei un răgaz esențial.

Respectat de unguri, revendicat de români

Cronicarul maghiar Ioan Thuroczi îl descria pe Iancu de Hunedoara ca pe un „ostaș cu suflet mare”, născut pentru a conduce armate și a sta în fruntea războaielor. Respectul istoric al ungurilor pentru această figură nu vine din origine, ci din fapte: el a fost liderul care a apărat regatul într-un moment de maximă vulnerabilitate.

Pentru români, Iancu de Hunedoara rămâne una dintre cele mai mari personalități medievale, dovada că elitele românești au jucat un rol major în istoria Europei Centrale. Moștenirea sa este completată de fiul său, Matei Corvin, considerat cel mai mare rege al Ungariei.

Iancu de Hunedoara a murit la scurt timp după victoria de la Belgrad, răpus de ciumă, într-un moment de glorie, dar și de epuizare. A fost înmormântat la Alba Iulia, în Catedrala Sfântul Mihail, loc de odihnă pentru una dintre cele mai impresionante figuri ale Evului Mediu est-european.