Ce a făcut Ioan de Hunedoara cu averea sa uriașă. Celebrele cetăți și mănăstiri ridicate de eroul medieval
Pe lângă impunătorul Castel al Corvinilor din Hunedoara, numeroase cetăți și mănăstiri ridicate în Transilvania medievală păstrează amprenta lăsată de Ioan de Hunedoara. Cunoscut și sub numele de Iancu de Hunedoara, acesta a fost una dintre figurile centrale ale secolului al XV-lea. Conducător al Transilvaniei și, ulterior, guvernator al Regatului Ungariei, Ioan de Hunedoara a intrat în istorie drept unul dintre cei mai importanți apărători ai Europei sud-estice împotriva expansiunii otomane.
Tată al regelui Matia Corvin, Ioan de Hunedoara s-a distins printr-o carieră militară remarcabilă, culminând cu victoria din vara anului 1456, când a reușit să respingă armata sultanului Mehmed al II-lea de la porțile Belgradului. Prestigiul dobândit pe câmpul de luptă, împreună cu averea acumulată, l-au propulsat pe Ioan de Hunedoara printre cei mai influenți lideri ai vremii.
Ascensiunea familiei Huniazilor începe la începutul secolului al XV-lea, atunci când regele Sigismund de Luxemburg le dăruiește cetatea Hunedoarei și mai multe sate din împrejurimi. Un document din 1409 îl amintește pe Voicu, tatăl lui Ioan, și consemnează ridicarea familiei în rândul nobilimii, sub simbolul lor devenit celebru: corbul cu inelul în cioc.
Averea lui Ioan de Hunedoara
Începând cu anul 1430, Ioan de Hunedoara intră în serviciul direct al regelui Sigismund de Luxemburg, iar din 1437 este numit ban al Severinului. Recunoscut pentru curajul și eficiența sa pe câmpul de luptă, Ioan este răsplătit cu întinse moșii, urcând rapid în rândurile marii nobilimi. Potrivit unor cercetători, pe lângă vastul domeniu de la Hunedoara, familia Huniazilor a primit în stăpânire și exploatări miniere de aur, argint și fier, dar și ocne de sare, considerate printre cele mai valoroase și profitabile resurse ale Transilvaniei.
Până în anul 1440, posesiunile sale se întindeau pe o suprafață estimată la aproximativ 500.000 de jugăre. După strălucita victorie de la Varna, din 1444, i-au fost acordate noi domenii și cetăți, printre care Deva, Gurghiu, Șiria, precum și întinse proprietăți în regatul Ungariei.
„În 1446, când este ales guvernator, suprafața totală a domeniilor sale atingea peste cinci milioane de jugăre”, scria istoricul Camil Mureșanu, potrivit adevărul.ro.
În ultimii ani de viață, potrivit surselor istorice, Ioan de Hunedoara deținea 28 de cetăți, 57 de orașe și peste 930 de sate, majoritatea situate în Transilvania. Această vastă avere era pusă în slujba cauzei care l-a definit: lupta împotriva Imperiului Otoman.
Spre deosebire de mulți dintre contemporanii săi, Ioan dispunea de o armată personală de mercenari, loială atâta timp cât era plătită, o forță militară mobilă și eficientă, care îl urma în campaniile din afara granițelor. În calitatea sa de guvernator, beneficia și de dreptul de a întrebuința trupe susținute financiar din veniturile regale.
Castelul Corvinilor din Hunedoara
Averea uriașă acumulată nu a fost folosită doar pentru războaie. Ioan de Hunedoara a investit și în construcții monumentale, lăsând o amprentă durabilă asupra arhitecturii medievale. Cel mai cunoscut simbol al puterii și viziunii sale rămâne Castelul Corvinilor din Hunedoara, transformat dintr-o veche fortăreață într-o reședință impunătoare, gândită cu scop militar.
„Pentru apărarea regiunii, care forma domeniul său feudal, a fost întărită cetatea Hunedoarei. Ea a fost mărită, i-a fost construit un nou zid de incintă exterior, având la cele patru colțuri ale sale un bastion rotund, prevăzut fiecare cu mașiculiuri. Acestea sunt, de fapt, deschiderile prin care erau aruncate pietre, smoală topită ori apă clocotită, pentru a respinge dușmanul ajuns la zidurile cetății”, arăta istoricul Oliviu Velescu în volumul Castelul de la Hunedoara.
La mijlocul secolului al XV-lea, Castelul Corvinilor a cunoscut o etapă amplă de extindere, fiind fortificat cu șapte turnuri unite printr-o curtină, dintre care patru - Capistrano, Toboșarilor, Buzdugan și Pustiu – au fost construite în plan circular. Într-o fază ulterioară, ansamblul a fost completat cu o capelă și o nouă curtină, întărită cu contraforți masivi ce pornesc direct din albia râului Zlaști. Această soluție arhitecturală ingenioasă a eliminat riscul unui atac frontal asupra terasei stâncoase pe care se înalță castelul. Sub conducerea familiei Huniazilor, cetatea a fost transformată treptat într-o reședință somptuoasă, cu accente gotice vizibile în spații emblematice precum Sala Cavalerilor și Capela.
Castelul nu a fost singura construcție de amploare sprijinită de Ioan de Hunedoara. Marele comandant s-a implicat activ și în dezvoltarea altor centre fortificate din Transilvania medievală. Așa cum sublinia arhitectul și istoricul Gheorghe Curinschi Vorona (1925–1996), arhitectura transilvăneană a secolului al XV-lea a fost puternic influențată de contextul politic și militar al vremii, de la expansiunea otomană la tensiunile sociale care au culminat cu răscoala de la Bobâlna (1437–1438).
„După construirea unor cetăți sătești de refugiu, ridicate în afara așezărilor, în locuri greu accesibile, se adoptă soluția fortificării bisericilor. Ioan de Hunedoara și Matia Corvin sprijină aceste acțiuni de întărire a satelor și orașelor, dar, în același timp, ordonă demantelarea unor cetăți nobiliare”, arăta Gheorghe Curinschi.
Biserica romanică din Sîntimbru
Istoricul de arhitectură a evidențiat, alături de Castelul Corvinilor, și alte ctitorii valoroase legate de numele lui Ioan de Hunedoara. Conform unor surse istorice, în anul 1432, pentru a cinsti memoria fratelui său, Ioan Miles, căzut în luptă împotriva otomanilor, Ioan de Hunedoara ar fi dispus restaurarea bisericii romanice din Sîntimbru.
„Vechiul altar romanic al bisericii, astăzi reformată, este înlocuit cu un cor gotic, compus dintr-o travee dreptunghiulară și una pentagonală, după modelul unor clădiri-sală ample, cum sunt Biserica din Deal de la Sighișoara, biserica reformată din Turda Veche, biserica franciscană din Tg. Mureș, biserica reformată din Coșeni, biserica evanghelică din Slimnic”, nota istoricul de arhitectură.
În anul 1442, cu sprijinul direct al lui Ioan de Hunedoara, a început construcția mănăstirii Eremiților Sfântului Augustin din Hunedoara, lăcaș de cult care a dispărut în secolul XX. După moartea voievodului, domeniul Hunedoarei a trecut în administrarea soției sale, Elisabeta Szilágyi, mama regelui Matia Corvin, care a preluat grija ctitoriei inițiate de soțul ei. Această mănăstire a devenit cunoscută mai târziu sub numele de Zarda. Istoria sa s-a încheiat odată cu extinderea Uzinelor de Fier din Hunedoara, la sfârșitul secolului al XIX-lea, însă ordinul franciscan și-a continuat misiunea în oraș, într-un nou așezământ.
În paralel, în anul 1444, se lucra la construirea fostei biserici franciscane din Șumuleu, un proiect dus la bun sfârșit cu sprijinul lui Ioan de Hunedoara în 1445 sau, după unele surse, în 1448. Aceasta a fost ridicată în semn de comemorare a victoriei de la Sântana de Mureș, obținută de Hunedoara în fața turcilor. De-a lungul vremii, biserica a fost grav afectată, fiind în cele din urmă demolată în 1802 și reconstruită în stil baroc. Noua biserică păstrează însă o relicvă de mare valoare artistică și spirituală: statuia Sfintei Fecioare, datând din secolul al XIV-lea, considerată una dintre capodoperele sculpturii medievale în lemn.
„Biserica originală a influențat o serie de construcții ecleziastice din zona Ciucului, realizate în a doua jumătate a secolului al XV-lea”, informa arhitectul Gheorghe Curinschi.
Turnul bisericii Sfântul Ștefan
În anul 1445, a fost construit, cel mai probabil la inițiativa lui Ioan de Hunedoara, devenit în acel an stăpân feudal al orașului Baia Mare, turnul bisericii Sfântul Ștefan, singurul element care s-a păstrat din ansamblul original. Construcția, realizată din piatră masivă, a fost concepută ca un simbol al victoriei obținute în Bătălia de pe Ialomița din 1442, împotriva otomanilor. Finalizarea turnului a avut loc în 1468, în timpul domniei fiului său, regele Matia Corvin.
Tot în centrul orașului Baia Mare se află Casa Iancu de Hunedoara, cunoscută și sub numele de Casa Elisabeta Szilágyi. Inițiată în secolul al XV-lea de voievodul Hunedoara, construcția a fost finalizată de Matia Corvin.
În județul Arad, cetatea Șiria, deși atestată încă din secolul al XIII-lea, a fost extinsă și fortificată în perioada lui Ioan de Hunedoara, devenind una dintre reședințele sale preferate. Voievodul a adăugat turnuri și, potrivit tradiției locale, chiar tuneluri militare. Astăzi, din vechea cetate au mai rămas doar ruine, cercetate arheologic în mică măsură.
Cetatea Devei s-a aflat, de asemenea, sub stăpânirea lui Ioan de Hunedoara. Regele Vladislav I i-ar fi oferit-o în dar în anul 1444. Din 1453, voievodul a transformat-o într-un castel nobiliar, consolidându-i structura defensivă și transformând Deva într-una dintre cele mai redutabile fortificații ale Transilvaniei.
În 1452, regele Ladislau al V-lea Postumul i-a oferit lui Ioan de Hunedoara orașul Bistrița, împreună cu 20 de sate din jur, acordându-i și titlul de „comite perpetuu”. În această zonă, a ridicat o nouă cetate în partea de nord a orașului.
Un an mai târziu, în 1453, Ioan de Hunedoara a dispus demolarea vechii cetăți de graniță de la Tălmaciu ( o incintă fortificată prevăzută cu turnuri pătrate) și a ridicat în locul acesteia fortificația Turnu Roșu, compusă dintr-o curtină străjuită de bastioane.
Dărâmarea cetății Brașovia
„Din cauza deselor invazii tătărăști și turcești și, mai ales, pentru că putea fi ușor ocolită, regele Ladislau al Ungariei hotărăște, în 1453, la sfatul nobililor, între care îl menționează în special pe Ioan de Hunedoara, ca cetatea Tălmaciu să fie spartă și dărâmată până în temelii”, arăta istoricul Ioan Albescu.
În anul 1455, Ioan de Hunedoara a ordonat demolarea cetății Brașovia, un castru aflat pe Dealul Tâmpa din Brașov, cunoscut ca locul unde, în trecut, voievodul Mircea cel Bătrân își adăpostise familia în timpul unui conflict armat.
La acea vreme, Ioan de Hunedoara urmărea să limiteze influența nobilimii și a orașelor autonome, iar distrugerea cetăților care puteau constitui puncte de rezistență împotriva autorității regale devenise o practică strategică. Materialul rezultat din demolare a fost folosit la întărirea fortificațiilor orașului Brașov. Din fosta cetate se mai păstrează astăzi doar puțul săpat pentru fântână, vizibil pe Dealul Tâmpa.
Castelul Huniade din Timișoara ar fi fost reconstruit de Ioan de Hunedoara pe locul unei vechi cetăți distruse de cutremur, fiind, potrivit unor istorici, reședința sa și locul în care a copilărit fiul său, Matia Corvin. A găzduit serbări, turniruri și a devenit un simbol al autorității sale în Banat.
