Cum să răcești locuința pe timp de caniculă. Specialiștii îți spun trucuri la care nu te-ai fi gândit niciodată

6 iulie 2023 18:49   Fapt divers
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai comune probleme vara este căldura din casă. Dacă nu ai instalat un aparat de aer condiţionat, iar ventilatorul nu mai face faţă, trebuie să știi că sunt și alte soluții eficiente, scrie adevărul.ro

Pune perna o oră în congelator

Dacă nu poți să adormi din cauza căldurii, tot ce ai de făcut este să pui perna într-o pungă, să o închizi ermetic şi să o ţii pentru o oră în congelator, chiar înainte de culcare. Astfel, în timpul nopţii senzaţia de răcoare te va copleși, reuşind să te odihneşti, în sfârşit.

Ocupă-te de instalația de climatizare 

Dacă ai deja un aparat de aer condiționat instalat, verifică-i starea de funcționare. Îl vei folosi aproape zilnic, așa că nu ignora eventualele mirosuri neplăcute pe care le emană. Curăță atât unitatea interioară și schimbă sau curăță filtrele, dacă este nevoie.

În cazul în care nu ai o instalație de climatizare, poate că ar fi timpul să instalezi una. Casa ta merită această investiție, iar cele mai noi modele de aparate de aer condiționat  îți oferă un confort termic sporit pentru un consum redus de energie.

Cumpără draperii opace 

Chiar celor care iubesc soarele le vine greu să îi suporte lumina din mijlocul zilei, mai ales atunci când aceasta te împiedică să vezi orice la televizor sau în monitorul PC-ului. Gândește-te să cumperi niște draperii opace. Ele nu vor fi doar o binecuvântare în timpul zilei, dar vor da încăperilor un aer mai distins decât o fac jaluzelele.

Iar dacă tot mergi la cumpărături de articole textile, te poți uita și după o lenjerie de pat nouă, subțire și plăcută la atingere.

Deconectează aparatele 

Scoate din priza aparatele electronice și electrocasnice atunci când nu le folosești. De altfel, încearcă să eviți să folosești aparate precum aragazul, mașina de spălat rufe sau mașina de spălat vase în intervalele cu cele mai ridicate valori termice.

Într-o zi obișnuită, nutriționiști recomandă consumul a cel puțin 1,5 până la 2 litri de apă. În zilele călduroase însă, precum cele de vară, se recomandă să consumăm cel puțin 2,5 litri de lichide, chiar dacă nu ne este sete.

Citește întreg articolul pe adevărul.ro

Mai multe