De ce nu se mai culca Regele Charles cu Diana: „Dragă, cred că aș putea fi gay”
Regele Charles nu se mai culca cu Prințesa Diana cu mult înainte de divorț și o ironiza: „s-ar putea să fiu gay!", transmite Okmagazine. Dezvăluirile incredibile au fost făcute de unul dintre valeții care lucra la acea vreme pentru casa regală britanică.
S-au scris și s-au spus multe despre căsnicia nefericită a lui Charles cu Diana. Recent, alte detalii halucinante au fost scoase la suprafață de unul dintre valeții fiului reginei Elisabeta a II-a. Se pare că la un moment dat situața era atât de tensionată încât cei care le asigurau protecția se temeau că cineva va fi rănit.
Un angajat de la acea vreme își amintește că a văzut-o pe Prințesa Diana „batjocorind obsesia soțului ei pentru Camilla”, scrie Christopher Andersen în cartea „The King: The Life of Charles lll”, care apare pe 8 noiembrie, conform sursei citate.
Valetul a văzut cum Diana „își urmărea literalmente soțul, pe holuri, pe scări și din cameră în cameră” după retragerea lui Charles la Highgrove House, scrie Andersen.
„De ce nu te culci cu mine?”, se spune că l-a întrebat Diana pe soțul ei, care a oprit relația lor sexuală după nașterea prințului Harry, în 1984, scrie Okmagazine. Răspunul regelui Charles a fost unul sarcastic.
Regele Charles, răspuns șocant pentru Diana. De ce nu se mai culca cu Prințesa de Wales?
„Nu știu, dragă. Cred că aș putea fi gay”, ar fi zis soțul Prințesei Diana, în momentul în care aceasta l-a întrebat de ce nu se mai culcă cu ea.
Certurile și conflictele dintre cei au fost pline de clipe tensionate. La un moment dat, Lady D i-ar fi transmis lui Charles că nu va fi niciodată rege.
„Nu vei fi niciodată rege!” i-a strigat. „William îi va succeda mamei tale. Mă voi ocupa de asta”, ar fi precizat Prințesa Diana, conform sursei citate.
Tensiunea din casa regală a crescut odată cu trecerea timpului
Confruntările dintre Diana și Charles erau atât de crude încât „violența părea inevitabilă”, notează un bodyguard în cartea care va fi publicată la începutul săptămânii viitoare.
Un alt detaliu uluitor este faptul că cei care asigurau paza se străduiau să țină sub observație puștile și pistoale care se aflau în casă.
„Detectivii însărcinați cu protejarea membrilor familiei regale erau profund îngrijorați de faptul că într-un moment de furie, oricare dintre aceștia ar fi putut folosi o armă pentru a se sinucide sau a ucide”, scrie Christopher Andersen, autorul cărții „The King: The Life of Charles lll”.
Prințesa Diana și Prințul Charles s-au căsătorit în 1981. Relația lor a fost presărată cu multe incidente și momente tensionate. Cei doi s-au separat în cele din urmă în 1992 și au divorțat în 1996. Un an mai târziu, Diana a murit într-un accident de mașină. Avea doar 36 de ani.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!