De ce refuza Ceaușescu să inaugureze metroul din București. Motivul e uluitor

16 noiembrie 2023 12:02   Fapt divers

Metroul din București a fost protagonistul unei situații bizare, despre care puțini români își mai amintesc! Deși primul tren a început să circule pe 16 noiembrie 1979, deschiderea oficială a avut loc tocmai pe 19 noiembrie, dintr-un motiv uluitor! Nicolae Ceaușescu a fost cel care a întârziat lucrurile!

Magistrala I se întindea la acea vreme pe 8,1 km, iar metroul se oprea la 6 stații de-a lungul ei: Semănătoarea, Grozăvești, Eroilor, Izvor, Piața Unirii, Timpuri Noi, potrivit celor de la adevarul.ro. Încă din anii 1934 – 1936 se punea la cale, în țara noastră, construcția unei linii de metrou. Dar, războiul a doat toate aceste planuri peste cap, iar ele au fot reluate în 1975, când Nicolae Ceaușescu începe să construiască metroul.

Iar peste doar câțiva ani, pe data de 16 noiembrie 1979, primul tren intră în circulație, însă unele probleme tehnice, precum supratensiunile de comutație, nu se rezolvaseră. Ei bine, în acest moment survine un episod bizar, din istoria țării noastre.

Până pe 19 noiembrie, deși un număr uriaș de oameni a început să meargă cu metroul, aceste zile au fost considerate drept o „probă”. Iar motivul pentru care s-a amânat tăierea panglicii a fost chiar Nicolae Ceaușescu!

De ce s-a deschis oficial metroul la 3 zile după ce a început să circule

Cu toate acestea, deși construcția metroului a fost un proiect atât de important, iar doar în primele ore de la deschiderea „neoficială” a acestuia 175.000 de oameni au folosit noua metodă de transport în comun, Nicolae Ceaușescu a amânat vizita la metrou, cât și deschiderea „oficială”!

Motivul? Ei bine, se pare că liderului comunist îi era frică! Doar atunci când a fost sigur că totul merge fără probleme, Ceaușescu a mers la metrou, pe 19 noiembrie.

„I-a fost frică. A lăsat o vreme să circule, şi pe 19 decembrie, am inaugurat oficial. Se găsise o formulă: s-a dat drumul „experimental cu public”. Era presiunea aşa de mare asupra tovarăşilor, încât au făcut tot posibilul să-i facă o bucurie lui Ceauşescu. A venit când s-a convins că metroul merge. Îmi aduc aminte că dumnică, 17 noiembrie 1979 am avut 175 de mii de călători, în cele şase staţii. Era curiozitate mare să se vadă metroul”, a explicat inginerul Octavian Udriște.

Mai multe