Descoperirea uimitoare de la Sarmizegetusa care a creat controverse uriașe! Ce reprezintă, de fapt, celebra inscripție „Decebalus per Scorilo“

28 iulie 2023 11:21   Fapt divers

Istoricii nu au reușit să se pună de acord nici până în ziua de astăzi asupra traducerii unei inscripții celebre. Mai exact, este vorba despre vasul descoperit la Sarmizegetusa Regia în anii ’50, cu inscripția „Decebalus per Scorilo“, aflat în prezent în custodia Muzeului Național de Istorie a României.

Vasul descoperit la Sarmizegetusa Regia în anii ’50, cu inscripția „Decebalus per Scorilo“, aflat în prezent în custodia Muzeului Național de Istorie a României, încă le dă bătăi de cap istoricilor care nu reușesc să se pună de acord nici în prezent asupra traducerii inscripției.

Emil Dumitrașcu și Maria-Magdalena Ștefan explică faptul că ștampilele care fac vizibile literele latine în relief pe suprafața vasului sunt grupate în patru perechi, fiecare constând din două cartușe de cerneală imprimate pe exteriorul peretelui, sub buză.

Unul dintre cartușe conține denumirea „DECEBALVS”, iar al doilea are formula „PER SCORILO”. În forma actuală, restaurată, există două astfel de perechi și un alt cartuș cu „DECEBALVS”. La începutul secolului al XIX-lea, în timpul cercetărilor de teren organizate de Fiscul Austria, un fragment ceramic cu inscripția „PER SCORILO” a fost identificat undeva în zona Dealului Grădiștii, însă, acesta nu s-a păstrat și de descoperire nu s-a aflat decât în 1968, atunci când au fost publicate rapoartele austriece din 1803.

Au fost sugerate mai multe interpretări

În ceea ce privește semnificația ștampilelor, sau chiar limba în care au fost scrise, au fost sugerate mai multe interpretări, situația rară generând discuții îndelungate. Constantin Daicoviciu a citit inscripțiile în limba dacă și înseamnă „Decebal fiul lui Scorilo”, făcând astfel o legătură cu surse antice care se refereau la regi daci cu astfel de nume, „per” fiind un cuvânt dac pentru copil, înrudit cu latinescul „puer”.

Ion Horațiu Crișan și I.I. Russu a dat o interpretare mai apropiată de semnificația altor inscripții pe vase de lut sau metal din lumea antică, și anume că ar indica proprietarul vasului și olarul ce l-a creat. Astfel, în latină, înscripția fiind: (vasul lui) Decebalvs (făcut) prin Scorilo.

O variantă a acestui argument îi aparține lui C.C. Petolescu, care a recunoscut tot în limba latină și a interpretat ștampila ca o dedicație – „de la Decebal la Scorilo” – caz în care numele ar putea reprezenta din nou figuri regale.

Vasul a fost restaurat din fragmentele ceramice descoperite în săpăturile coordonate de Constantin Daicoviciu, în 1954 și 1955, împrăștiate în centrul unei clădiri cu plan circular de mari dimensiuni, alături de un bogat inventar datat la finalul secolului I p. Chr, relatează Adevărul.ro.

Mai multe