Detaliul minor care poate influența aspectul unei camere. La ce distanță față de tavan se montează galeriile
La prima vedere, poate părea a fi un detaliu minor, la care cei mai mulți oameni nici nu se vor gândi cu prea multă atenție. Însă, montarea galeriei pentru perdele poate schimba complet aspectul unei camere iar distanța dintre aceasta și tavan este mult mai importantă decât putem avea impresia.
O distanță calculată cu atenție poate face camera să pară mai înaltă, mai luminoasă și mai elegantă. Din păcate, și efectul opus este posibil, iar aspectul casei poate avea de suferit dacă galeria pentru perdea nu este montată la o distanță optimă față de tavan.
Acest sistem este unul practic, deoarece susține perdeaua și draperiile, însă ajunge să aibă și un impact asupra aspectului estetic al unui spațiu. În plus, dacă este montată greșit sau nu a fost aleasă cu atenție, galeria poate face materialul perdelei să se strângă inestetic și să nu alunece ușor.
Este un detaliu important pentru aspectul casei
Pe lângă efectele practice pe care acest obiect le are, nu trebuie să pierdem din vedere că galeria poate să facă o încăpere să pară mai înaltă și mai luminoasă. Din acest motiv, experții în design interior spun că ea ar trebui montată la un nivel mai înalt decât marginea superioară a ferestrei.
Acest principiu este unul pe care îl vom observa mereu în hoteluri sau în alte locuri amenajate cu atenție de către designeri interiori. În astfel de locuri, perdelele sunt montate aproape de plafon și coboară până la podea.
Camera poate avea un aspect mai spațios
Acest lucru oferă un aspect elegant camerei, care va părea mai înaltă și mai luminoasă. În mod obișnuit, experții spun că galeria ar trebui montată la aproximativ 7-15 centimetri sub plafon sau cornișă.
Atunci când vine vorba despre o cameră standard, cu o înălțime de 2,4-2,6 metri, cel mai bine este ca galeria să fie amplasată la 8-12 centimetri sub tavan. Chiar dacă pare a fi un detaliu minor, pe care cei mai mulți oameni îl ignoră, această distanță poate avea un efect semnificativ asupra aspectului estetic al camerei.