Domnitorul care a fost otrăvit de soție. A stârnit două conflicte pentru două prințese

13 august 2024 8:20   Fapt divers

Ştefăniţă Vodă a domnit în Moldova între 1517 şi 1527, urcând pe tron la doar 11 ani. A urcat pe tron imediat după moartea tatălui său, dar fiind minor, Moldova era condusă în mare parte de hatmanul Luca Arbore, cel mai influent boier moldovean. De teamă să nu se alieze cu turcii, nobilii poloni au convins-o pe soţia sa să-l otrăvească, iar domnitorul a murit la doar 21 de ani.

Ștefăniță Vodă, cunoscut drept un reformator curajos

Ștefăniță Vodă, căruia i se mai spune și Ștefan cel Tânăr sau Ștefan al IV-lea, a rămas în ochii urmașilor ori ca un tiran dornic de sânge ori ca un reformator curajos asemănător bunicului său. Iar prima imagine a fost creată mai ales prin prisma unei piese de teatru, „Viforul”, scrisă de Barbu Ștefănescu Delavrancea, în care Ștefăniță este zugrăvit în cele mai sumbre culori. Cât despre bunic, acesta era nimeni altul decât Ștefan cel Mare, tatăl lui Ștefăniță fiind unul intre fiii acestuia, Bogdan al III-lea, zic și cel Orb.

De altfel, Bogdan al III-lea avea să conducă în mod pașnic Moldova vreme de 13 ani după moartea părintelui său, evitând iscarea unui război civil pentru tronul țării, așa cum se întâmplase după decesul lui Alexandru cel Bun, în 1432. Revenind la Ștefăniță, el s-ar fi născut în anul 1506, la Suceava, în timp ce alte surse dau ca an al nașterii 1508 sau cea mai plauzibilă variantă - 1503.

Ștefăniță a călătorit mult alături de mama sa

Nu se știe dacă era de obârșie nobilă sau nu, dar este cert că Ștefăniță a fost făcut în afara căsătoriei domnitorului, dar având aceleași drepturi la domnie ca și băieții legitimi, conform datinii pământului. Se spune că Ștefăniță a călătorit mult alături de mama sa, probabil îndepărtată de la curte la insistențele doamnei Moldovei. Mai precis, acesta și-ar fi petrecut copilăria prin Polonia, Germania sau Crimeea.

La vârsta de 13 ani cunoștea deja șapte limbi străine, fiind un principe extrem de educat și bun cunoscător al politicii, conform adevarul.ro. Vârsta la care Ștefăniță ajunge domnitor este controversată, tocmai din cauza controverselor referitoare la anul nașterii sale.

L-a omorât pe "sfătuitorul" său, Luca Arbore 

Dar e sigur că a urcat pe tronul Moldovei la 20 aprilie 1517. Fiind minor, Ștefăniță s-a aflat în primii ani sub tutela unei regențe formată din mari boieri, în frunte cu Luca Arbore, Marele Portar al Sucevei, un fel de prim-ministru al Moldovei acelor timpuri. Luca Arbore era un boier cu mare experiență în administrație, încă din timpul lui Ștefan cel Mare. 

După 6 ani, ajuns la majorat, Ștefăniță vrea să preia puterea în propriile mâini. Iute la fire, precum bunicul său, dar încă necopt în inteligența politică, s-a repezit mai întâi să-l omoare tocmai pe „sfătuitorul” său, Luca Arbore. Nu s-a mulțumit dor cu ăl bătrân, ci i-a descăpățânat și pe fiii acestuia, apoi a trecut la scurtare cu-n cap și a altor mari boieri.

Care era personalitatea lui Ștefăniță Vodă

Tabloul personalității lui Ștefăniță Vodă este creionat de cronicarul Grigore Ureche și, în mod evident, nu putea lipsi comparația dintre bunic și nepot acesta evidențiind asemănarea dintre ei. „Acestu Ștefan vodă întru tot simăna cu firea moșu-său, lui Ștefan vodă cel Bun (Ștefan cel Mare – n.red.), că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbândiia și lucrul său îl știia purta, măcară că era tânăr de zile, amintrilea era om mânios și pre lesne vărsa sânge”, scria cronicarul, potrivit obiectivdesuceava.ro.

Văzând cum stau lucrurile, alți boieri s-au grăbit să părăsească șara, refugiindu-se prin Transilvania, Muntenia și Polonia. Vechii dregători au fost înlocuiți din funcție cu mici boieri ori chiar cu călugări conducători de mănăstiri, înr-o mișcare pe care mulți specialiști o consideră reformatoare.

Voievodul a devenit un vărsător de sânge de boieri

Astfel, se pare că Ștefăniță a folosit „cazul Arbore” doar ca pretext pentru a elimina vechea mare boierime care încercase să acapareze tot mai multă putere în anii minoratului său, după ce fuseseră ținuți în frâu de Ștefan cel Mare, dar și de Bogdan al III-lea. De aceea, din punctul acestora de vedere, voievodul a devenit „un tiran” și un vărsător de sânge de boieri.

Firea iute a lui Ștefăniță s-a manifestat și când a fost vorba de femei. Deși inițial se afla în relații bune cu Polonia, Ștefăniță rupe legăturile cu aceștia, supărat că nu a primit-o de nevastă pe fiica regelui Sigismund al Poloniei. Mai mult, intră în conflict cu domnul Țării Românești, Radu de la Afumați, din cauza unui aranjament potrivit căruia Ștefăniță ar fi urmat să se căsătorească cu Ruxanda, fiica lui Neagoe Basarab.

Cum ar fi murit 

Cum moartea sa, la acea vârstă și fără alte semne prealabile de suferință a părut suspectă multora, unele letopiseţe ne spun că el ar fost otrăvit chiar de proaspăta sa soţie, munteanca Stana, care apoi a fugit înapoi în Țara Românească.

„Scrie la un létopiseț moldovenescu de zice că pre acesta Ștefan vodă l-au otrăvit doamnă sa”, notează cronicarul Grigore Ureche, în „Letopisețul Țării Moldovei”, potrivit sursei citate.

Mai multe