Ea e sirenă în viața reală! Câștigă 300 de dolari pe oră ca să-și țină respirația sub apă

3 iulie 2023 11:58   Fapt divers

Felicia Flaherty (28 de ani) este o sirenă profesionistă! Ea a declarat că este plătită cu 300 de dolari pe oră, la un parc acvatic unde atât copiii, cât și adulții vin să o vadă cum își ține respirația chiar și timp de trei minute, sub apă.

Felicia Flaherty are o coadă incredibilă din silicon care a costat 3.300 de dolari și despre care spune că o face să arate precum o sirenă adevărată. De asemenea, ea susține că uneori uită că are o coadă artificială, pentru că se simte ca și cum ar face parte din ea.

Înainte de a avea acest job, Felicia a lucrat ca model și actriță, fiind imaginea unor saloane de înfrumusețare din SUA, potrivit tabloidului britanic Mirror.

Felicia Flaherty: „Îmi place să fi o sirenă profesionistă! Nu se compară cu nimic”

„Îmi place să fiu o sirenă profesionistă pentru bucuria pe care o aduc și pe care o împărtășesc cu ceilalți. Minunea, uimirea și inspirația pe care le împărtășesc prin arta spectacolului de a fi sirenă sau de a filma sub apă nu se compară cu absolut nimic din ce am trăit până acum”, a declarat tânăra. Felicia a fost în echipa de înot de la școală, așa că nu e de mirare că poate înota precum profesioniștii.

„Când înot normal, simt că lipsește ceva. Nu se simte la fel ca atunci când înot precum o sirenă. Oricine poate fi o sirenă, indiferent cine ar fi. Coada se simte ca o a doua piele.”, a mai spus ea. 

Femeia a devenit scafandru în 2018 și a apărut într-o reclamă subacvatică pentru o companie de saltele, în același an. „A fost prima dată când am cântat sub apă, combinând cele două pasiuni ale mele. Tot ce am făcut până în acel moment în viața mea a dus la asta și de atunci am început să caut modalități de a performa în apă.”

Acum, Felicia este o sirenă cu normă întreagă, care face spectacole și ședințe foto sub apă. Când joacă rolul unei sirene, ea a spus că reacțiile oamenilor de toate vârstele sunt „uimitoare”: „Cu siguranță nu este confortabil și este nevoie de mult antrenament. Nu folosesc  echipament. Mă bazez doar pe cei doi plămâni ai mei. Oamenii sunt mereu uimiți când le spun despre meseria mea.”

Mai multe