Grădina cu lalele din Olanda aniversează 75 de ani! Este cea mai mare din lume

28 martie 2024 14:59   Fapt divers

Spectacol de culori și miresme! Săptămâna trecută, cea mai mare grădină de lalele din lume, Keukenhof, și-a sărbătorit cea de-a 75-a aniversare. Parcul din Lisse, Țările de Jos, așteaptă ca sute de mii de vizitatori să-i treacă pragul în această primăvară, pentru a admira cele șapte milioane de bulbi înfloriți.

Anul trecut, 1,4 milioane de oameni au vizitat grădina Keukenhof. Din martie până în mai, în Olanda se sărbătorește Festivalul Lalelelor. Parcul de 32 de hectare, situat la jumătatea distanței dintre Amsterdam și Haga, este celebru în lume, iar vizitatorii spun că merită venit aici cel puțin o dată în viață. A fost poreclit Grădina Europei și este, de altfel, cea mai mare grădină cu lalele din lume.

Grădina Keukenhof a fost inaugurată în 1949 

Un grup de cultivatori și exportatori de lalele a înființat Grădina Keukenhof în 1949 pentru a-și expune produsele. De-a lungul anilor, grădina a atras numeroși regi și regine europeni și turiști din peste 100 de țări. Pentru a sărbători cea de-a 75-a aniversare a grădinii, una dintre atracțiile expoziției este o lalea galben-aurie numită în onoarea regelui britanic Charles al III-lea. Deschiderea parcului va fi marcat și de un concert cu cântăreața olandeză de operă Laetitia Gerards, pentru a sărbători cea de-a 75-a aniversare a grădinii. De asemenea, în centrul parcului au fost sădite flori în forma cifrei aniversare 75.

Turiștii se pot bucura de frumusețea lalelelor, narciselor, zambilelor, crinilor, brândușelor și freziilor. Aici, vizitatorii mai pot admira și zeci de opere de artă instalate pe aleile parcului, lacurile cu pești și numeroasele specii de păsări care poposesc în grădină. Grădina Keukenhof va rămâne deschisă până pe 12 mai.

Deschiderea din acest an a provocat controverse. În fața porților, șapte membri activiști pentru climă, de la grupul Extinction Rebellion,  au protestat pentru scurt timp împotriva utilizării pesticidelor în industria cultivării lalelelor. „Aceste câmpuri frumos colorate ascund daunele enorme cauzate de cultivarea lalelelor. Insecte, păsări și plante mor în masă din cauza otrăvurilor agricole”, a declarat purtătoarea de cuvânt Lydia Steutel.

Dar, vizitatorii nu s-au lăsat deranjați și au declarat că ei au venit să se bucure de aer liber și de flori.

Mai multe