Locul din România de care te vei îndrăgosti iremediabil. Cine merge aici se va simți ca într-o vacanță de vis în Maldive

31 iulie 2023 15:24   Fapt divers
Ultima actualizare:

România este un paradis al locurilor desprinse parcă din cele mai frumoase povești. Peisaje de vis, splendide, cuceresc inima turiștilor români. Mulți oameni dornici să viziteze meleagurile românești sunt curioși să descopere locurile mai puțin cunoscute. Click!  își prezintă astăzi un nou loc asemănător cu Maldive, dar care există la noi în țară: Lacul de la Aghireșu, supranumit și Laguna Albastră.

În Cluj-Napoca, la o distanță de 30-40 de kilometri, se află localizată comuna Aghireșu, cea care deține un lac splendid, căruia locuitorii i-au oferit denumirea Laguna Albastră.

Laguna Albastră din România, vizitată de cât mai mulți turiști

Lacul supranumit şi Laguna Albastră, datorită culorii apei încărcate cu praf de argilă, nu este unul natural, ci este apărut pe locul unde s-a extras pe vremuri argila albă.

Specialiștii informează că această culoare de un albastru turcoaz a fost obținută datorită caolinului din apă.

Albastrul apei, comparat cu cel pe care îl găseşti în Marea Mediterană, reuşeste să atragă anual o mulţime de turişti. Totuși, specialiștii îi avertizează pe vizitatori să aibă grijă dacă își doresc să înoate, întrucât are o adâncime destul de mare care măsoară 15 metri.

„Am achiziționat Laguna Albastra pentru că am vazut, efectiv, zona și ce se poate face acolo. Mi-am dat seama că acolo se pot face lucruri frumoase, minuni, datorită reliefului, galeriilor care sunt acolo, apei și zonei. Gândim un proiect turistic pentru Laguna Albastra, o investiție de 15-20 de milioane de euro, pe o perioadă de cinci ani. Mă gândesc să atrag fonduri europene, dar și la un parteneriat public-privat cu Primăria Aghireșu. Sunt posibile mai multe scenarii, cert este că se pot face lucruri extraordinar de frumoase.

Nu mi-a mai ajuns timpul, dar mă gândeam să amenajez zona respectivă, provizoriu, fără niciun fel de cost. Oricum, amenajarea complexului turistic va fi făcută în așa fel încat se va păstra tot ce este natural acolo.  Vor fi și intervenții, însă construcții care vor păstra zona respectivă. Acele galerii care sunt acolo ne gândim să fie numai conservate, doar consolidate”, a explicat Ioan Tecar, potrivit Ziar de Cluj.

Mai multe